Prima mare unire a românilor, din toate provinciile și sătucurile, care din păcate, zic istoricii, n-a durat, a fost cea făptuită de Mihai Viteazul pe la 1600. El a unit Țara Românească și Moldova și Ardealul, constatând că băștinașii, în majoritate, vorbeau aceeași limbă, șopteau la fel cuvinte de dragoste și chiar înjurau la fel, într-o frățietate de cuget și simțiri care-i legitima ca fiind dintr-o singură țară. Într-o noapte, trădat de ai lui – cine te-ar putea trăda dacă nu ai tăi? – Mihai a fost scurtat de cap pe Câmpia Turzii, iar capul lui a ajuns, după lungi peripeții, în desaga unui Buzesc, la mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște, unde este și înmormântat. Așa avem noi, românii, domnitori înmormântați pe jumătate sau morminte fără trup, cum e cel al Brâncoveanului de la Horezu. Acu, văz eu, românii nu se mai bat pentru unirea provinciilor, ci pentru reîntoarcerea la Evul Mediu. Lupta cu Mihai Viteazul o duc, pentru prima oară alături, românii și ungurii. Fiecare, în felul său, vrea regionalizarea lui, dar și unii, și alții vor să dărâme mitul Întregitorului prim, Mihai, și Întregitorului de la l918, Ferdinand.
Despre treaba asta a vorbit întâi Traian Băsescu, reformatorul României, atât de reformator încât aproape că a terminat-o. Cică vrea Europa să ne facem regiuni, iar marinarul a și sărit cu pixul pe hartă. Băsescu șterge cu buretele și tâmpenia asta cu județele, că sunt prea multe. Adică ai nevoie la Ploiești de o adeverință de salariu, mergi frumușel la Călărași, ocolind Bucureștii și trecând prin Slobozia sau pe dinjos, prin Alexandria. A venit USL-ul și a zis că nu mai dărâmăm județele, le menținem, dar facem regiuni. Cam aceleași, vreo opt, cu nume inteligente, dovedind o uriașă sforțare intelectuală. Regiunea Nord-Vest-Est sau Regiunea Sud-otit-Nord- cotele apelor Dunării, sau… Pe vremuri, niște regiuni din astea se chemau duios –
