***

brazi de fier străjuiesc

bulevardele

din crengi de fier cu nervuri electrificate

ne vine lumina la crăciunul acesta

întunericul pândeşte din copilăria

mea cu păduri de brazi

din rafturi cade făină de cărţi

brazi de fier sufocă ajunul şi schimbă mersul istoriei

aşa cum pruncul născut din fecioară a scos de pe traiectorie

pentru o clipă de două mii de ani

gigantică steaua asta

căreia i se sting pe rând luminile

***

ţara mea e plină de biserici

lângă cele prea mici

se sapă adânc temeliile celor mult mai mari

balta are peşte

enoriaşii dau pâinea lor cea de toate zilele

şi din pronaos până în vârful turlei

stă aurită pe pereţi speranţa lor într-o viaţă mai bună

când bat clopotele ei ştiu

că unuia dintre ei i-a fost împlinită speranţa

împărăţia Lui nu e în lumea aceasta

de aceea ţara mea ortodoxă

se mută dincolo

binele şi adevărul nu sunt din lumea aceasta

şi nimeni nu le va găsi

în acest muzeu în aer liber cu biserici şi multe cimitire

ţara mea nu mai e

în lumea aceasta

***

cineva merge pe tocuri prin cer

se plimbă de colo-colo

caută o nouă destinaţie

neştiută de nimeni

să coboare printre alţi nori şi sori

să trezească alţi copii

să adoarmă alţi bătrâni

să facă alte planuri mai nesortite eşecului

să se mai amuze preţ de câteva civilizaţii

cineva merge pe tocuri prin cer

când îl aşteaptă pe El

cel plecat cu erele, cu iubirea, ura, plictiseala

să încheie păci şi războaie

să încheie odată cu jocul de zaruri numit Pământ

cineva merge pe tocuri prin cer

până îşi pierde răbdarea

***

bătrânul stă în spatele tejghelei