Puţine au fost-la noi-reacţiile rapide de bun simţ în cazul retragerii Papei Benedict al XVI-lea anunţată luni, 11 februarie. Personal, am oroare de teorii ale conspiraţiei gratuite şi de speculaţii semidocte în condiţiile în care omul-căci om este şi Papa, chiar dacă bate la uşile sfinţeniei precum orice creştin consacrat pe Calea întru Hristos-declarase încă de acum doi ani într-un interviu că da, în caz de neputinţe trupeşti, este capabil să recurgă inclusiv la acest gest: să se retragă din scaunul lui Petru. ..
Desigur că putem face mai multe observaţii pornind de la acest eveniment excepţional.Căci nu au fost decât patru astfel de retrageri în istoria Bisericii Catolice, ultima petrecându-se acum şase secole.
Întâi de toate, Benedict al XVI-lea se înscrie firesc în istoria Bisericii Catolice de după Conciliul Vatican II. Se înscrie paradoxal însă, căci, dimpotrivă, eforturile sale au fost de atenuare şi de limitare a reflexelor liberale din sânul Bisericii generate şi încurajate de Vatican II. Papa Benedict a fost, este adevărat, un conservator şi un foarte mare teolog, fost prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Cu toate acestea, paradoxal, probabil unul dintre gesturile care-l vor aşeza definitiv în istorie, este tocmai felul nonconformist în care se retrage. Cu siguranţă, ultimii ani ai predecesorului său, foarte bolnav la rândul său, au influenţat această decizie, fiindcă şi în cazul polonezului Ioan Paul al II-lea au existat speculaţii privind retragerea.
Atenţionez că suntem obligaţisă ieşim din logica lumească - eventual politică: vezi teoriile conspiraţiei generate de eveniment - pentru a rămâne strict în logica teologică şi sacră, aşa cum se cuvine în cazul de faţă.
În paranteză fie spus este un gest pe cât de omenesc, pe atât de firesc. Cardinalii au la rândul lor o limită de vârstă (80 de ani) dincolo de care se re