„Facultatea lucrurilor de prisos“
de Iuri Dombrovski
Iuri Dombrovski este un mare prozator rus, parțial necunoscut publicului românesc (o primă carte a sa, „Pe urmele șarpelui boa“, a apărut abia în 1991 la Editura Minerva). Și cum să nu fie așa când nici în Rusia, până la apariția romanului „Facultatea lucrurilor de prisos“, numele său nu spunea mare lucru publicului? Numai că Dombrovski (născut în 1909) ar fi putut intra în circuitul recunoașterii generale dacă nu ar fi făcut 18 ani de detenție în lagărele sovietice și dacă acest roman ar fi putut fi publicat în propria-i țară în timpul vieții. Cartea i-a apărut abia în 1978 (anul morții lui Dombrovski), în Franța, iar în Rusia editarea ei a fost posibilă doar în anii
perestroikăi inițiate de Mihail Gorbaciov. Așadar, autorul nu a apucat să-și vadă publicat acest roman excepțional. Însă Dombrovski era, oarecum, un autor recunoscut în mediile literare ruse. El publicase anterior în Novâi mir, importanta revistă de literatură, romanele „Maimuța vine să-și ia craniul“ (1963) și „Conservatorul de antichități“ (1964). „Facultatea lucrurilor de prisos“ este însă un roman în care autorul își pune întregul talent, ca și o conștiință artistică exemplară: „Nu puteam să nu-l scriu, se confesa el, acum are loc un proces, sunt obligat să mă implic în el“, cu referire la situația tragică prin care trecea poporul rus în anii totalitarismului ateu comunist. În perioada detențiilor sale (a fost arestat de patru ori și închis inclusiv la Kolîma, zona sinistră descrisă de Varlam Șalamov), Dombrovski a lucrat ca arheolog, muzeograf, jurnalist, adică meseriile pe care le au și eroii cărților sale. A fost reabilitat în 1956, tribunalele sovietice negăsindu-i nici o culpă reală. „Facultatea lucrurilor de prisos“ este, așa cum arată traducătoarea Antoaneta Olteanu în postfața cărții, cronica unei lumi infernale,
