Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul cărnii de cal, între Ucea de Jos şi Olanda

Publicat in rfi, vineri 15 februarie 2013 ·

Scandalul european al cărnii de cal în loc de vită se îndepărtează tot mai mult de România. Verificările oficiale, dar şi valurile de jurnalişti străini care au venit în fugă în abatoarele româneşti, nu au reuşit să dovedească o eventuală înşelătorie plecată de aici.

România exportă puţină, foarte puţină carne de cal, arată cercetările şi întotdeauna a fost vorba de carne tranşată, niciodată carne tocată. Aşa că bănuielile se îndreaptă acum tot mai mult spre firmele occidentale care au preparat produsele ce au stârnit scandalul. În acuzaţiile de la început se vorbea de două abatoare din România, de unde ar fi plecat carnea de cal: unul în Botoşani şi unul în Braşov. Trimisul special RFI, Cătălin Lenţa, a fost la abatorul din Ucea de Jos, Braşov.

De la Bucureşti până la Ucea de Jos sunt 260 de kilometri. Cam o zecime din traseul parcurs de camioanele cu carne de cal exportată anul trecut de acolo în Olanda. Am ajuns la abatorul firmei CarmOlimp (despre care acum câteva zile se spunea că ar fi unul dintre locurile de unde a plecat carnea de cal), odată cu câteva echipe de jurnalişti străini. Au venit şi din Franţa şi din Marea Britanie şi din Germania. Am ajuns odată cu ei, pentru că m-am oprit la Braşov pentru o discuţie cu şeful Direcţiei Sanitar–Veterinare, oficialul care trebuie să verifice respectarea standardelor în domeniu. Dorin Enache mi-a spus că anul trecut, de la abatorul din Ucea de Jos au plecat în ţările Uniunii Europene doar puţin peste 60 de tone de carne de cal.

M-am întrebat dacă e posibil cumva să fie vorba de carne congelată de mai multă vreme, care să fi stat o vreme prin depozite, nu neapărat din tăieri de anul trecut. Exclus, îmi spune directorul executiv al firmei CarmOlimp, Paul Şoneriu: "Suntem o afacere de familie şi nu avem capacitatea de a ţine prea mult carnea, iar tăierile de cai nu sunt un lucru cotidian, facem a

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 40 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 40 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 4 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 3 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°