Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Marii sportivi ai Braşovului sunt invitaţi de onoare la Festivalul Olimpic al Tineretului European

Publicat in Adevarul, vineri 15 februarie 2013 ·

Fostele glorii braşovene, campioni olimpici, internaţionali şi naţionali, au primit din partea invitaţii speciale şi legitimaţii care permit accesul la FOTE.

Cei 30 de sportivi au obţinut rezultate remarcabile de-a lungul anilor. „Mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut în întreaga dumneavoastră carieră sportivă, pentru ceea ce aţi făcut pentru Braşov şi pentru că aţi făcut cinste României. V-am înmânat aceste invitaţii ca un gest simbolic şi de recunoştinţă pentru ceea ce însemnaţi dumneavoastră pentru sportul românesc. Mă simt onorat şi am o satisfacţie extraordinară să fac acest gest şi să rezultate extraordinare într-o perioada în care tehnica şi echipamentele nu erau atât de performante ca astăzi, dar probabil satisfacţia era mult mai mare“, a declarat primarul George Scripcaru.

Va purta Flacăra Olimpică

Nicolae Dudu, multiplu campion naţional, vicecampion balcanic şi antrenor emerit la schi fond. Acesta va purta flacăra de la Primărie şi până la Casa Armatei în seara deschiderii Festivalului Olimpic. „Este prima dată când pun mâna pe torţa olimpică şi sunt extreme de onorat şi emoţionat că sunt desemnat pentru această misiune“, a declarat fostul sportiv de performanţă. Nicolae Dudu are 62 de ani şi a început să practice schi fond de la vârsta de 12 ani. În cariera sa a obţinut şase titluri de campion naţional (două de seniori şi patru de juniori) şi mai multe medalii de argint la concursuri naţionale, a fost de două ori vice-campion balcanic (1968 şi 1974) şi a obţinut alte şase medalii de argint şi bronz la balcaniade. În 1980 devine antrenor la Club Dinamo Braşov, unde rămâne până la ieşirea la pensie, în 2009, şi unde palmaresul său ajunge la 250 de titluri de campion naţional şi peste zece titluri de campion balcanic, prin intermediul sportivilor pe care i-a antrenat. În prezent deţine şi titlul de antrenor emerit.

„Fac sport cât trăies

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump

HotNews acum 59 minute
Președintele ales Nicușor Dan i-a scris miercuri președintelui american Donald Trump, pe rețeaua X, un mesaj în care i-a mulțumit pentru „angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite”, precum și pentru numirea noului ambasador al SUA

Ordinul pentru furtul tezaurului dacic din muzeul Drents „a venit din România” / Ce spun sursele citate de o investigație a postului RTL din Olanda

HotNews acum 6 ore
Ordinul pentru furtul coifului de la Cotofenesti din muzeul olandez Drents a venit din lumea interlopă românească, susține o investigație a postului RTL Nieuws. Clientul a dorit sp folosească valorosul coif de aur și brățările ca material de negocie

Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Legea a fost aprobată de Parlament

HotNews acum o ora
Vaccinarea gratuită împotriva HPV urmează să fie extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Un proiect de lege în acest sens, inițiat de doi parlamentari PNL, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților, în cali

Procurorii analizează dacă extind ancheta în cazul lui Călin Georgescu după ce a citat din Corneliu Zelea Codreanu în timpul unei emisiuni TV

Libertatea acum 2 ore
Procurorii de la Parchetul General analizează dacă extind ancheta în cazul lui Călin Georgescu după ce a citat din Corneliu Zele Codreanu la o televiziune.

Electromontaj Carpaţi Sibiu, deţinut de Grampet Logistics, a semnat două contracte cu Transelectrica, de peste 142 mil.lei, pentru extinderea infrastructurii de transport a energiei electrice la Calafat şi Ostrovu Mare

Ziarul Financiar acum 30 minute
Electromontaj Carpaţi Sibiu, companie la care Grampet Logistics este acţionar majoritar, a semnat două contracte cu Transelectrica, în valoare totală de peste 142 milioane lei, pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii de transport a energie

Ilie Bolojan: Acest mandat a fost preluat în condiții dificile | LIVE VIDEO

Gandul acum 54 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, va susține, de la ora 16:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni. Principalele declarații Acest mandat a fost preluat în condiții dificile. Veneam după anularea algerilor prezidențiale, iar ma

Ministrul Educației, Daniel David, nu vrea o materie numită „educație sexuală” în școli: „S-a ideologizat prea mult”. Ce soluție vede însă

HotNews acum 4 ore
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu susține introducerea în curriculum a unei discipline care să poarte numele „educație sexuală”, motivând că acest subiect a devenit „ideologizat” și „nu

Nicușor Dan anunță prioritatea principală pentru următoarele zile: „Dialogul cu partidele politice se va axa exclusiv pe identificarea soluțiilor”

HotNews acum 3 ore
Corectarea deficitului bugetar este prioritatea principală, iar dialogul cu partidele politice se va axa pe elaborarea unui plan concret de măsuri, a anunțat președintele ales Nicușor Dan într-un mesaj pe Facebook. El a catalogat drept speculații nu

Nicușor Dan, amenințat cu moartea de un susținător al lui George Simion. Poliția a deschis o anchetă

Adevarul acum 3 ore
Nicușor Dan, președintele ales al României, a fost amenințat cu moartea, pe FB, de un bărbat din Maramureș, susținător al lui George Simion.

Fiul cel mare al lui Donald Trump nu exclude să candideze într-o zi la preşedinţia SUA: „Această chemare există”

Adevarul acum o ora
Fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump, care în prezent se ocupă de afacerile familiei, nu a exclus miercuri, 21 mai 2025, să candideze „într-o zi” la preşedinţia SUA, afirmând că „această chemare există”.

Vremea

București
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

11°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

23°
mie.

9°/24°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/19°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

7°/21°
joi

9°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

9°/14°