Derutaţi, poate, şi de titlul, Procurorii – Lupul cel Rău – şi Adrian Năstase – Căpriţa cu sau fără trei iezi, mulţi cititori, unii dintre ei simţind nevoia să se exprime într-o postare la text, au văzut comentariul meu anterior ca pe o intervenţie împotriva eliberării condiţionate a fostului premier sau, în cel mai rău caz, ca dînd curs jubilaţiei subsemnatului, pentru că Adrian Năstase e la puşcărie şi nu – să-i zicem – la Casa Albă.

Departe de mine o asemenea intenţie.

Pronunţarea pro sau contra eliberării condiţionate ar fi însemnat pretenţia de a mă pricepe la Drept.

Nu mă pricep.

Desigur, cînd e să desluşesc o întîmplare din sălile de tribunal, mă duc şi eu, ca tot omul, la Coduri. Şi cum sunt alfabetizat, mai înţeleg cîte ceva din lectura Codului penal, amintindu-mi că înaintaşul Stendhal se lăuda că parcurge Codul penal pentru a putea scrie, ca romancier, arid, fără metafore. Cînd vine vorba însă de subtilităţi, precum cele manifestate la Judecătoria sectorului 4, marţi 12 februarie 2013, ascult şi eu ce spun cei care se pricep de-adevăratelea: juriştii.

Nici textul, citit nu neapărat cu atenţie, doar citit pur şi simplu, nu lasă să se întrevadă aventurarea mea într-o tacla pro sau contra Adrian Năstase.

Altceva am urmărit eu şi, cred, acest altceva se desprinde uşor din text.

Am urmărit să atrag atenţia asupra coborîrii unui moment juridic, ba chiar şi politic, la nivelul de înţelegere a lumii de către telespectatorul amorezat de telenovelă.

După cum am scris undeva, m-am încumetat la un moment dat să urmăresc o telenovelă latino-americană. Nu toată, aş fi avut nevoie de un an întreg pentru asta, ci un număr însemnat de episoade.

M-a surprins la telenovela respectivă, a cărei acţiune se petrecea în America Latină, simplificarea brutală a unor realităţi, îndeobşte complicate, şi exteriorizarea violentă a trăirilor,