Într-o vale cu pajişti, cu fermieri bonomi, s-au strâns cândva o puzderie de pletoşi, bărboşi şi fete cu rochii largi ori blugi strânşi pe şolduri. S-au strâns să cânte şi să fumeze şi să trăiască vreo trei zile la îngrămădeală. Şi erau legaţi la frunte cu nişte eşarfe, şi-aveau dinţi frumoşi de tinereţe şi făceau sex lejer, fără inhibiţii.

Şi cu toţii sorbeau vajnic din cutii de bere şi dormeau în corturi şi maşini, şi-aveau chitări, şi erau îmbrăcaţi fistichiu, şi-aveau şi prichindei cu ei, şi băşti, pălării, ochelari, şi buzele proaspete, iubăreţe, şi bărbi îmbârligate, şi fetele aveau zorzoane şi împletituri în păr, la încheietura mâinii, la glezne. Even God Loves America. Şi n-aveau ruşine, şi dansau ca nişte şamani siberieni ori ca nişte păsări flamingo bete criţă, deşi erau oameni, bărbaţi, femei, fete, băieţi, copilaşi şi cântăreţi. Şi de era noapte ori zi aproape totuna era, şi-aveau pene la pălării, şi degetele îngălbenite de tutun. Luna era semilună la Woodstock, albastru hippiot, Peace and Love, locuitorii îi vedeau ca pe o veselă armată invadatoare, erau ciudaţi şi îşi spuneau cu voioşie Freaks.

*

La douăzeci de ani de la Woodstock, revoluţia din decembrie lăsase în urmă în România fotografiile unor morţi tineri, dezbrăcaţi şi schilodiţi, aşezaţi în nişte lăzi. Imaginea aceasta obseda, fiindcă era incandescentă. Nu fusese revoluţia cuiva anume şi tocmai de aceea morţii aceia tulburau cu lumina lor stinsă brusc şi brutal. Nu te puteai despărţi de ei decât închegând, printre franjuri, zorzoane şi alte substanţe volatile, imaginea triumfală, confecţionat regală, a unei ţări pe cale de a se naşte din nou. Doar ea, această ţară totuşi legitimă, prin viaţa ei longevivă şi prin intensitate, doar ea putea să se pună împotriva morţii care tulbura prin pieriţii din decembrie. Sălaşul acestor tineri morţi şi sălaşul ţării nu erau dif