O familie din localitatea Hânguleşti, comuna Vulturu a rămas fără acoperiş deasupra capului, după ce locuinţa a fost mistuită de flăcări. Incendiul a izbucnit în noaptea de joi spre vineri şi a fost anunţat la ora 1.30, iar cauza a fost un cablu electric defect. După sesizarea primită, două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au plecat spre Hânguleşti pentru a stinge incendiul.
„Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă s-au deplasat imediat la faţa locului pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor, intervenţia desfăşurându-se în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vulturu. La sosirea la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la nivelul acoperişului imobilului, construit din lemn cu învelitoare din ţiglă pe o suprafaţă de 60 metri pătraţi. Incendiul a fost stins în limitele găsite, evenimentul fiind, cel mai probabil, provocat de un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect”, a explicat locotenent Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
La Hânguleşti a ajuns în noaptea de joi spre vineri şi un echipaj SMURD, deoarece o femeie de 92 de ani, care se afla în interiorul unei alte clădiri din aceeaşi gospodărie, a făcut un atac de pa-nică. Femeia prezenta o uşoară tahicardie şi a suferit un atac de panică. Paramedicii i-au acordat nonagenarei primul ajutor calificat şi au intenţionat să o aducă la spital pentru investigaţii medicale suplimentare, dar a refuzat.
Aceasta nu a fost singura intervenţie a paramedicilor. Joi, ei au mai avut alte şapte situaţii medicale de urgenţă. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost chemaţi, se regăsesc pro-bleme cardiace şi diferite traumatisme. Paramedicii din cadrul ISU Vrancea au intervenit în municipiul Focşani şi în comunele Cârligele, Răstoaca