Congresul PNL de la sfârşitul lunii februarie ar fi trebuit să clarifice, pentru mai multă vreme, statutul politic şi calea partidului în jocul politic românesc.
În ciuda plasării lui la putere şi a parteneriatului cu PSD-ul, PNL se află într-o situaţie de răscruce. Din formula lui "istorică" s-a ales praful şi pulberea. Culoarea lui ideologică, de centru-dreapta, nu mai contează. Procentele câştigate la alegeri, care îl desemnează drept al doilea partid al ţării, nu mai valorează cine ştie ce. Candidatura virtuală a liderului său, Crin Antonescu, la preşedinţia ţării, nu compensează ecoul unor acte ce îi vor greva viitorul. Oricine poate să constate că, în actuala structură administrativă, PNL-ul are un rol subaltern, concretizat în abdicarea de la aplicarea principiilor liberale în economie şi acceptarea măsurilor socializante, de stânga. Antioccidentalismul, ce vizează asaltul împotriva statului de drept, atacurile la independenţa Justiţiei şi renunţarea mascată la interesul general în favoarea interesului de grup, l-au îndepărtat total de "rădăcinile" sale, ultimul partid din tabloul politic tradiţionl al României fiind pe cale de dispariţie. PNL-ul s-a transformat, pe nesimţite, într-un "partid pentru lider", cu totul asemănător celorlalte partide din postcomunism. Congresul ar fi trebuit să clarifice această situaţie şi, analizând cauzele acestui derapaj, să încerce reaşezarea lui în albia "clasică" a liberalismului ce l-a consacrat.
Este evident că, la momentul actual, o asemenea mişcare este imposibilă. Congresul a fost programat mult prea devreme pentru ca primele efecte ale accederii la guvernare - în alianţa cu PSD-ul - să fie corect sesizate. Mulţi dintre liderii săi sunt încă narcotizaţi de plasarea în demnităţi ministeriale sau locale. Recunoştinţa pentru "conducător", care - prin susţinerea alianţei cu PSD-ul - a permis plasarea
