"În realitate, pictura mea nu este serioasă. Eu pictez piruete". Este mărturisirea unui buzoian care a cucerit Bucureştiul în anii '60 şi apoi Parisul. A fost invitat la Bucureşti, (adus mai bine zis, pentru că a fost nevoie de intervenţii diplomatice pentru a pune piciorul în România), şi sărbătorit când a împlinit 90 de ani. Atunci a şi fost decorat de preşedintele României.
A fost un moment de glorie târzie, reparatorie, pentru bătrânul artist, celebru în Paris pentru "piruetele" sale după un pahar de vin, pentru barba sa brâncuşiană, devenit în 1983 Cavaler al Artelor şi Literelor şi premiat în '96 de revista Beaux Arts.
La Bucureşti a studiat pictura cu Şirato şi Ressu. A expus prima dată în florăria mamei sale dar apoi a reprezentat România, în 1967, la Bienala de la Sao Paolo şi la primul Colocviu Internaţional Constantin Brâncuşi. A fost gloria bucureşteană. A urmat fuga, Parisul deloc vesel, succesele din anii '80... Părea că va avea un final de carieră strălucit, dar a sfârşit într-un azil, uitat, probabil trist. "E brutală viaţa domne'. Să ceri bani şi să nu ştii dacă ţi-i dă... Sau ceri bani şi te refuză, sau ceri bani şi îşi bate joc de tine...", comenta pictorul în scurtul său sejur bucureştean.
Aurel Cojan (foto 1) este redescoperit pas cu pas. De cei care îl apreciază ca artist, de prieteni, de cei care ştiu să îi simtă anvergura. Ruxandra Garofeanu a adus pe simeze la Galeria Diakig din sectorul 2 lucrări inedite care provin de la familie. Expoziţia reuneşte un ciclu de lucrări realizate de artist în perioada 1950-1990, atât în ţară cât şi în Franţa, în timpul azilului politic. Toate lucrările de grafică şi pictură sunt expuse în premieră. Câteva tuşe amintesc inclusiv de o expoziţie de nuduri considerată eveniment în anii '50.
Cojan rămâne un mister. Şi ca personaj şi ca pictor. A fost decorat de francezi după 15 ani de când
