După Consiliul de Administraţie de miercuri, preşedintele TVR, Claudiu Săftoiu a primit mai multe sesizări la care se aşteaptă răspuns Sursa: NICU DÎRDÎIAC
Încălcări ale regulamentelor, sesizări privind fraudele sau erorile grave de gestionare a procesului de evaluare şi o instituţie în care domneşte haosul toate fiind rezultatul procesului de restructurare şi reorganizare demarat de Claudiu Săftoiu. Cum în TVR s-a anunţat că de la 1 martie se va trece la noua grilă, iată câteva dintre sesizările cărora Săftoiu trebuie să le găsească răspuns.
● Nu este publică lista cu numele şi poziţia ocupată de cei rămaşi. Salariaţii sunt anunţaţi telefonic sau personal de viitorii lor şefi că fac parte din noile structuri.
● Lipsa regulilor generează furturi de imagini din arhivă. Se copiază non-stop materiale la fosta sală web cu nerespectarea ordinelor încă în vigoare.
● Anca Antonov, negociator sindical, a acceptat propunerea PDG de a deveni coordonator cu atribuţii de şef serviciu. În acest moment ea se află atât în patronat, cât şi în conducerea sindicatului.
● se fac schimbari între departamente, canale şi servicii, ce nu au nimic de-a face cu organigrama aprobată. Din organigrama TVR lipseste Arhiva.
● S-au anulat colaborarile cu posturi concurente, dar Mihnea Ionescu şi Bogdan Bocănaciu comentează la Chişinău meciuri de Champion’s League.