Era acum ceva timp, pe un post de televiziune, o emisiune interesantă care se chema ”La taifas cu…”. De regulă, invitaţii erau persoane cu ştaif şi cărţi de vizită impresionante, din domeniul cultural şi ştiinţific. Într-o lume a televiziunii în care domneşte ştirea goală de conţinut, violenţa conjugală şi crima abjectă, toate prezentate la ora 5 p.m. pe post de substitut de hrană, adică fix la ora la care englezii îşi beau ceaiul, ca semn al domniei pe care o afişează vădit, această emisiune era un balon de oxigen, o gură de aer pentru cei cu şcoala la zi. Mai auzeai bărbaţi şi doamne ale neamului românesc discutând “mai intelectual”, cum ar zice fanii jurnalului plin de grozăvii. Cum emisiunea nu dădea dovadă de voinicie în “reiting”, a dispărut din grila de programe, făcând loc unei rude mai sărace în conţinut, dar cu o audienţă mai mare şi cu un preţ mai ridicat al publicităţii pe minut.
Da, sigur, am auzit de zeci de ori explicaţia aceea tâmpită oferită pe post de îndrumare, după care, dacă nu îţi place, nu te uiţi, “push the button” şi ajungi unde îţi convine. Numai că, oricât ai căuta în josul sau în susul ofertei televiziunilor noastre, dai de acelaşi rahat pe care, de multe ori, nevinovaţi lipsiţi de cel mai elementar talent încearcă să îl prezinte pe post de savarină.
Ei, dar soluţii ar mai fi, zic eu. Uite, cum ar fi fost, de pildă, ca la emisiunea al cărei deces îl deplângeam mai sus să fi fost prezent Gigi Becali. Adică, să stăm cu Gigi la taifas, pe teme culturale. Am fi putut afla că a fost în Dubai, în interes ştiinţific, să studieze oile acelea mari şi cocoşate, pe care le cresc beduinii într-un tărâm care nu are tratat de extrădare cu patria noastră. Asta după ce am fi aflat că zdrenţele acelea de judecători au avut curajul să îl condamne chiar pe el, om cu credinţă în Dumnezeu, făuritor de biserici şi parlamentar român, fapt în măsur