Un meteorit s-a dezintegrat în atmosferă, iar mai multe fragmente au căzut în regiunea Celiabinsk, Rusia, cu un milion de locuitori. Oamenii au fost convinşi că a venit sfârşitul lumii. Cel puţin 500 de persoane au fost rănite, după ce exploziile au spulberat ferestrele clădirilor.
Presa scrie că meteoritul ar fi fost distrus în spaţiu de o rachetă rusească. Ploaia de meteoriţi a provocat mai multe explozii, iar numeroase clădiri au fost avariate.
Sute de oameni au fost răniţi când geamurile clădirilor în care se aflau au fost sparte.
"A fost extraordinar", a declarat Polina Zolotarevskaya, din Celiabinsk, pentru BBC News. "Am văzut o lumină foarte strălucitoare și apoi un fel de pistă albă și galbenă pe cer. Explozia a fost atât de puternică încât unele dintre ferestrele din clădirea noastră și în clădirile care sunt peste drum și în oraș s-au spart", a mai povestit Polina.
Rezidentul Serghei Serskov din Celiabinsk a povestit că orașul a fost ca o "zonă de război" timp de 20 - 30 de minute.
"Eram la birou când deodată am văzut un flash luminos în fereastradin fața mea", a spus el.
"Apoi am mirosit fum, m-am uitat pe fereastră și am vazut o linie uriașă de fum, așa cum vezi de la un avion, dar mult mai mare. Câteva minute mai târziu fereastra s-a deschis brusc și a fost o explozie uriașă, urmată de o mulțime de explozii mici", a mai povestit Serghei.
În Ekaterinburg, rezidentul Viktor Prokofiev, în vârstă de 36 de ani, mergea cu maşina spre muncă atunci când a fost martor la eveniment.
"Era destul de întuneric, dar a devenit brusc la fel de luminos ca și cum era zi. M-am simțit ca și cum am fost orbit de faruri", a povestit acesta.