Răzvan Isăilă, bărbatul împuşcat de basarabeanul Viralie Proca, pe o stradă din sectorul 3 al Capitalei, şi-a recuperat vineri autoturismul ciuruit de gloanţe, din curtea Poliţiei Capitalei, unde fusese sigilat, fiind probă în dosar, informează suse judiciare.
Răzvan Isăilă a venit la sediul Poliţiei Capitalei, însoţit de iubita lui, care, de altfel, este proprietara de drept a vehiculului, şi au luat autoturismul Mercedes ciuruit de gloanţe cu ajutorul unei platforme.
Maşina respectivă a fost indisponibilizată de anchetatori imediat după comiterea atacului armat şi transportată în curtea Poliţiei Capitalei, unde, după ce a fost expertizată criminalistic, a fost sigilată.
Autoturismul are parbrizul distrus, iar bordul şi scaunele din faţă sunt pline de sânge.
Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, a fost împuşcat, în 26 noiembrie 2012, pe strada Ion Morţun din cartierul Vitan din Capitală, de basarabeanul Vitalie Proca, care l-a confundat cu liderul interlop Puiu Mironescu, din Piatra Neamţ, pentru care fusese angajat să-l ucidă.
Isăilă a fost rănit la cap, braţe şi abdomen, după ce Proca a tras asupra lui cu un automat AK 74, de calibru 5,45 şi un pistol Makarov.
Acesta a fost salvat de medicii Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, care l-au operat de urgenţă.
Reprezentanţii Spitalului Floreasca din Capitală declarau că bărbatul împuşcat are răni grave la abdomen şi la membre, dar şi răni mai uşoare la nivelul capului.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în 17 ianuarie 2013, începerea urmăririi penale faţă de Vitalie Proca, pentru tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Potrivit procurorilor, la data de 26 noiembrie 2012, Vitalie Proca "a executat mai multe focuri de armă cu pistolul mitralieră AK 74 asupra victimei - care îşi parca autoturismul în parcarea de r