Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii Combinatului de celuloză şi hârtie din Dej vor fi DISPONIBILIZAȚI

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 15 februarie 2013 ·

Toţi cei 170 de angajaţi ai Combinatului de celuloză şi hârtie 'Someşul' din Dej vor fi disponibilizaţi în această lună.

Consilierul ministrului Muncii, Mircia Giurgiu, a declarat, joi seară, pentru AGERPRES că i-a prezentat această situaţie ministrului Mariana Câmpeanu şi a participat la o întâlnire de lucru convocată la Dej de deputatul Cornel Itu pe tema disponibilizărilor din sectorul economic privat şi găsirii unor soluţii reale pentru oamenii care rămân fără locuri de muncă.

'Luni, 18 februarie, domnul Daniel Don ne va prezenta propuneri pentru reinserţia pe piaţa muncii a personalului disponibilizat. Comparativ cu situaţia de la Mechel din Câmpia Turzii, unde în urma concedierilor colective 1.500 de salariaţi au rămas fără loc de muncă, iar soluţia găsită pentru ei a fost deschiderea unui Combinat social cu producţie pentru concernul IKEA - proiect susţinut cu fonduri europene - la Dej perspectivele nu sunt aceleaşi, în acest moment', a spus Mircia Giurgiu.

Unitatea de producţie aflată în proprietatea omului de afaceri Ştefan Vuza, din 2004, a solicitat, în instanţă, de mai multe ori în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, constatarea stării de insolvenţă. Pe 30 ianuarie, Tribunalul Cluj a aprobat această cerere.

În primul semestru din 2012, 'Someşul' Dej a avut o cifră de afaceri de 2,1 milioane de lei şi pierderi de 6,3 milioane de lei, iar în cea de-a doua parte a anului situaţia financiară nu s-a echilibrat. Vuza preconiza, încă din 2010, să vândă combinatul unui holding din China, AVIC International, dar tranzacţia nu s-a finalizat. Producţia a fost sistată, temporar, în 2010. Conducerea fabricii a fost preluată, în 2012, de Gheorghe Benea, fost director al Companiei Naţionale Loteria Română. Noua echipă administrativă a preconizat introducerea unor linii de producţie cu alte profiluri, precum fabric

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°