Pe Gligor Sava l-am cunoscut personal. I-am fost unul dintre numeroşii săi prieteni. Totuşi, Gligor Sava făcea o distincţie, diferenţia prietenia. Celor mai aproapiaţi le zicea: „Ticălosule, hai să-ţi citesc un nou poem!“ Era o onoare să-ţi spună „ticălosule“. Sunt mândru că mă număram printre „ticăloşii“ lui. Jovial, veşnic cu un proiect pe tapet, Gligor Sava emana optimism, încredere şi dorinţa de a scrie. Şi-a permis să se nască pentru că aşa a vrut el, pentru că tocmai avea de trăit o viaţă de poet; s-a născut, deci, la 4 aprile 1938 în Arad. A venit pe lume impetuos, aşa cum i-a fost şi viaţa. Apoi, în data de 24 iulie 2012 s-a hotărât să plece, lăsându-ne mofluzi, trişti şi cu dorinţa noastră, a „ticăloşilor lui“ de a da cu cuţâtul în piatră, a neputinţă. În urmă-i a rămas pustiul tristeţii, regretul că s-a dus fără să ne întrebe şi pe noi. Avem, totuşi, satisfacţia că acolo unde a ajuns, le va citi din versurile sale îngerilor plictisiţi, care ascultându-l vor scrie şi ei poezii de dragoste să se pună bine cu Dumnezeu.
I-a mai rămas fidela lui soţie, Maria Gligor, o femeie model, pentru care Puiu Sava era prieten, soţ şi idol. Tocmai de aceea, la moartea poetului, Mia Sava şi-a propus ca în cel mai scurt timp să reediteze întreaga operă a soţului său. Femeie sensibilă, aparent fragilă, Mia Sava s-a zbătut ca o leoaică şi a reuşit ca în aceste zile să facă să apară un container de cărţi, cuprinzând toate cele 17 volume de poezie scrise de Gligor Sava de-a lungul întregii sale cariere de scriitor. Întregul grupaj de cărţi este intitulat: Gligor Sava – Opera poetică, 17 volume.
Despre poezia lui Gligor Sava, Ştefan Augustin Doinaş spunea că este „indiscutabil unul dintre cei mai remarcabili poeţi români ai secolului XX“; Ion Negoiţescu laudă poemele sale pentru „profunzimea şi multiplele lor semnificaţii“, iar Gheorghe Grigurcu le admiră (poemel
