Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga îi dă replica lui Băsescu: Actuala conducere a PDL l-a salvat. Văd că acum i-a reevaluat pe Ponta şi pe Dragnea

Publicat in Gandul, vineri 15 februarie 2013 ·

Replică dură a lui Vasile Blaga după ce Traian Băsescu l-a acuzat că a distrus PDL, transformându-l într-un FSN. Liderul democrat-liberal i-a transmis şefului statului că actuala conducere a partidului "l-a salvat" la referendumul din vara anului trecut.

"Partidul ăsta cu conducerea asta este cel care a salvat democraţia în România în vară şi inclusiv pe domnia sa, pentru că domnia sa (...) a fost de partea dreaptă şi noi de partea sa", a spus Vasile Blaga. El a amintit că la mitingurile pentru referendumul din 29 iulie 2012 pe scenă nu urca niciodată Elena Udrea, care probabil nici nu se afla în oraşele respective la acel moment.

"PDL de acum e PDL din vară care a apărat statul de drept şi pe domnul preşedinte", a spus Blaga.

Liderul PDL s-a declarat deranjat de "neadevărurile" spuse de Băsescu, apreciind că şeful statului "se pricepe la reevaluri".

"Văd că dintr-odată sunt foarte buni Ponta şi Dragnea, parcă erau duşmanii naţiunii, ai statului de drept. Domnul preşedinte i-a reevaluat, la reevaluări se pricepe foarte bine. L-a reevaluat şi pe domnul Oprea până a căzut guvernul Ungureanu", a spus Blaga.

"Băsescu intervine într-o competiţie internă de partid"

Liderul PDL s-a arătat deranjat că, pentru a doua oară, şeful statului intervine în competiţia internă din partid, referindu-se la susţinerea pe care i-a acordat-o lui Emil Boc în 2011.

"Iată ca domnul preşedinte Traian Băsescu pentru a doua oară intervine într-o competiţie internă în partid, care nici măcar nu e declanşată", a spus Blaga.

Cât priveşte susţinerea şefului statului pentru Elena Udrea, Blaga a comentat: "că domnul preşedinte o susţine pe doamna Udrea, ştiu 22 de milioane de români", a spus Blaga.

Replică dură a lui Vasile Blaga după ce Traian Băsescu l-a acuzat că a distrus PDL, transformându-l într-un FSN. Liderul democrat-liberal i-a tra

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 51 minute
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Înșelătorii online în numele ANAF. Avertisment pentru toți contribuabilii: ignorați sau ștergeți aceste mesaje!

Botosani News acum 11 minute
ANAF avertizează cu privire la o serie de mesaje false transmise în numele instituției. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 19 minute
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum 58 minute
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Alegeri Prezidențiale 2024 18.008.480 de alegători, înscrişi în listele electorale permanente

Ziua Constanta acum 26 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale p

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 17 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Schimb dur de replici Rareș Bogdan – Traian Băsescu: „A avut mereu problema Elenelor” / „Tata m-a învăţat să mă bat numai cu bărbaţi”

HotNews acum 32 minute
Fostul președinte Traian Băsescu îi răspunde tăios liderului PNL, Rareș Bogdan, după ce acesta l-a atacat pentru susținerea Elenei Lasconi la prezidențiale. „Sufocat de grandomanie şi neputinţă, Rareş Bogdan apelează la ultimul resort al laşului: mi

APEL DE SELECȚIE – M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală – EURI

Gazeta de Maramures acum o ora
Asociația GAL Valea Someşului anunţă lansarea în perioada 25.11.2024-04.12.2024 a primei sesiuni de cereri de proiecte din anul 2024 pentru Măsura M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală. Data lansării apelului de selecție:

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°