Ştefan Gheorghe a fost numit director general executiv al companiei, după ce joi, 14 februarie, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica l-a revocat pe Andrei-Gabriel Benghea-Mălăieş din funcţie.
Ştefan Gheorghe urmează să deţină acest post până la ocuparea funcţiei de conducere în condiţiile prevăzute de OUG nr. 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, conform Agerpres. Născut in 1955, Ştefan Gheorghe este energetician de meserie si are un doctorat in electroenergetica. A lucrat de 30 de ani în sectorul energetic, în cadrul RENEL, CONEL iar mai recent, la Electrica si CEZ. Din 1998 pana in 2001 a fost conferentiar asociat la Universitatea Valahia din Targoviste, iar din 2001 până în prezent este profesor asociat în cadrul aceleiaşi institutii, la Departamentul de Inginerie Electrica.
Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport. Acţionarii Transelectrica sunt Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – 58,6882% din acţiuni, Fondul Proprietatea – 13,4990% şi alţi acţionari – 27,8127%28. La finalul anului trecut, pe 21 decembrie, din cauza îngrijorării legate de nivelul lichidităţilor companiei Moody’s a retrogradat joi ratingul Transelectrica cu o treaptă, de la nivelul Ba1 la Ba2, cu perspectivă negativă.
Ştefan Gheorghe a fost numit director general executiv al companiei, după ce joi, 14 februarie, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica l-a revocat pe Andrei-Gabriel Benghea-Mălăieş din funcţie.
Ştefan Gheorghe urmează să deţină acest post până la ocuparea funcţiei de conducere în condiţiile prevăzute de OUG nr. 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, conform Agerpres. Născut in 1955, Ştefan Gheo