După cum ştiţi, mai mulţi pedelişti au bătut palma cu USL-ul, care i-a reevaluat şi a decis că n-ar fi rău să beneficieze de aceleaşi servicii de care s-au bucurat Anastase şi compania. Unul dintre cei care au schimbat tabăra este Nicolae Popovici, de la Vama Ploieşti. Acesta a avut grijă nu doar ca toate firmele noii puteri să nu aibă probleme la Vamă, dar şi ca 80% dintre societăţi să aleagă un anumit comisionar vamal. Hai, băgaţi nişte popcorn, că începem să muşcăm serios şi din preacinstiţii ăştia de la USL!
Dacă domnul Liviu Dragnea, care urla săptămâna trecută atât de categoric în legătură cu lipsa de rezultate a celor de la ANAF, vrea să știe de ce statul nu încasează bani de la evazioniști, îi putem da noi un mic exemplu, de aici, din Prahova.
Știți părerea noastră despre domnul Nicolae Popovici. Foarte proastă! Total incompetent, omul a reușit nu doar să obțină un job la stat, asta fac toți incompetenții, ci și să aibă funcții importante. A fost director adjunct la Gardă, a fost director plin la Finanțe, pus acolo de tovarășa Anastase, iar acum, după ce s-a dus și a pupat pantofii lui nea Mircea Cosma, este director la Vama Ploiești, o instituție despre care am scris de ne-am săturat. Ei bine, în această calitate, domnul Popovici crede că poate păcăli pe toată lumea, împăcând și capra și varza.
De câteva luni, s-a constatat o scădere serioasă a activității, la Vama Ploiești. Nu se mai fac controale pe accize, iar operațiunile vamale au scăzut considerabil, firmele migrând spre județele limitrofe. Motivul îl constituie presiunile la care aceste firme sunt supuse, pentru a lucra cu un anumit comisionar vamal. Un comisionar – să-i spunem, la întâmplare, Unitehnica – ale cărui operațiuni au crescut ca Făt-Frumos, de când nenea Popovici este șef. Echipele mobile, în loc să facă verificări pe teren, sunt ținute la sediu, unde o freacă românește