Reprezentanţii municipalităţii i-au convins pe cei mai mulţi dintre proprietarii din Palatul Stern, Casa Poynar şi clădirea Hotelului Crişul Repede să renoveze cele trei clădiri.
"Sper că în acest an vor începe lucrările de reabilitare la trei clădiri. Acestea sunt Palatul Stern, Palatul Poynar şi clădirea Hotelului Crişul Repede, cea în formă de U, care se întinde pe străzile Libertăţii, Nicolae Grigorescu şi Piaţa Ferdinand, unde avem de deja o reacţie pozitivă din partea proprietarilor", a anunţat joi Adriana Lipoveanu, directorul adjunct al Instituţiei Arhitectului Şef.
Lipoveanu a spus că reprezentanţii municipalităţii au purtat discuţii cu proprietarii locuinţelor din cele trei imobile, iar aceştia s-au declarat dispuşi să investească în clădirile pe care le deţin. Intervenţiile vor viza refacerea şarpantei şi a faţadelor, precum şi înlocuirea sistemului de canalizare pluvială.
"Proiectele lucrărilor se vor face pe cheltuiala buegtului local, prin Fundaţia de Protecţie a Monumentelor. Având în vedere că municipalitatea oferă un grant de 20% din valoarea lucrărilor, licitaţiile se vor derula prin intermediul Primăriei. Proprietarii care doresc să îşi refacă faţadele clădirilor, dar nu au bani, pot primi un credit pe cinci ani, fără dobândă, în care suma împrumutată se actualizezaă doar cu rata inflaţiei", a mai spus Lipoveanu.
Directorul adjunct al Instituţiei Arhitectului Şef şi-a exprimat dezamăgirea că proprietarii locuinţelor din Palatul Moskovits de pe strada Republicii nu s-au arătat la fel de deschişi faţă de reabilitarea acestuia ca şi vecinii lor din zona centrală.
"Lunea trecută am avut o întâlnire la Primărie (n.r. - cu proprietarii Palatului Moskovits), şi din 20 de proprietari au venit doar patru. Sperăm să înţeleagă importanţa acestui demers şi să dovedească deschidere, pentru că în caz contrar există şi posibilităţi de co