Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au şmecherit. Parlamentarii bihoreni au învăţat cum să scape de gura presei!

Publicat in OradeaPress, vineri 15 februarie 2013 ·

Dacă până nu de mult, ca în dramele din tragedia greacă, parlamentarii erau prinşi între dragostea pentru cetate şi cea pentru „famiglie”, votând mai degrabă aşa cum cere partidul decât aşa cum le-au promis alegăturile, în anul de graţie 2013, au găsit rezolvarea problemei. Votează cum le cere cetatea, pentru că oricum votul lor nu contează la numărătoarea finală.

Despre ce este vorba. Săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, un parlamentar a dezvăluit cum au evoluat aleşii neamului (de la amibă la parameci) în cei 20 de ani de democraţie. La votul pe buget (împărţirea ciolanului, cum s-ar spune) unii parlamentari din Bihor au propus amendamente ca să obţină bani pentru obiectivele strategice din judeţ, cum sunt Aeroportul Oradea sau drumul Oradea-Deva.

Evident, nu mureau ei de dragul acestor obiective, dacă le-ar fi păsat de ele le-ar fi sprijinit cât timp au fost la guvernare, dar dădea bine la presa de acasă şi în CV-urile lor.

Dacă ceilalţi parlamentari din Bihor, din tabăra opusă, ar fi votat ca partidul, ar fi trebuit să nu fie de acord cu aceste amedamente şi să le dea apă la moară celor care au propus amendamentele.

Aceştia din urmă ar fi putut să vină acasă şi să spună presei: „- Parlamentarii ăilalţi’ sunt acolo doar ca să îşi apere interesele, nu le pasă de aeroport, şosea etc”.

Spre surprinderea lor însă, ceilalţi au votat pentru amendamenetele lor.

Nu, nu vă faceţi iluzii. Nu pentru că şi ei cred că e nevoie de un Aeroport în Oradea (mai degrabă şi-ar tăia mâinile decât să se laude adversarul cu un astfel de obiectiv strategic), ci pentru că ştiau că, la final, când se va trage linie, votul lor nu va conta.

Toţi ceilalţi din partidul lor au votat împotrivă şi atunci, nu i-a costat nimic să ridice mâna. Au reuşit în schimb să le închidă gura celor care au venit cu amendamentele. Ei nu au mai putut să spună presei c

Articolul in OradeaPress >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum o ora
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 42 minute
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

21°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°