Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Hunedoara a avut un primar de legendă: George Dănilă a aşezat oraşul pe harta Europei secolului trecut

Publicat in Adevarul, vineri 15 februarie 2013 ·

Cele patru decenii în care George Dănilă a fost primar al Hunedoarei au coincis cu una dintre cele mai înfloritoare perioade din istoria oraşului.

George Dănilă (1939 - 1912), primul primar al Hunedoarei, a fost la conducerea administrativă a oraşului între 1970 şi 1912.

A fost unul dintre puţinii primarii români ai oraşelor transilvănene, într-o perioadă în care cele mai multe localităţi ale regiunii care aveau populaţie majoritar românească erau conduse de austro-ungari. George Dănilă s-a născut în Hunedoara şi a avut studii juridice şi administrative.

Vremurile bune ale oraşului

A fost cunoscut, potrivit istoricilor, ca unul dintre militanţii pentru unirea Transilvaniei cu România, dar pe lângă implicarea lui în susţinerea cauzei unirii a fost preţuit de hunedoreni pentru că în anii în care a fost primar, Hunedoara s-a transformat complet.

George Dănilă a atras, se poate spune, cele mai reprezentative investiţii străine din istoria Hunedoarei: în uzinele de fier şi cele legate de furnalul de la Govâjdia, construit de austro-ungari: habsburgii au fost convinşi de primar în numele comunităţii să aleagă zona Hunedoarei şi nu alte locuri. Totodată, în vremea primarului legendar, Castelul Corvinilor a intrat în cel mai amplu proiect de restaurare din istoria lui.

Un edil iubit de comunitate

Primarul nu a strâns averi de pe urma funcţiei pe carea deţinut-o vreme de patru decenii. A atras în schimb, dragostea localnicilor. În semn de preţuire, locuitorii Hunedoarei i-au oferit o cupă de argint, cu blazonul Hunedoarei, la împlinirea a 25 de ani de la alegerea lui. Totodată, la moartea sa, românii şi maghiarii din oraş au contribuit cu bani, pentru a-i asigura o înmormântare demnă de ceea ce a făcut pentru dezvoltarea Hunedoarei.

„Numai în Inidoara se află vreo două mii de unguri, de slovaci unguri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 22 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 34 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 56 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 47 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°