În aceste zile municipalitatea turdeană în colaborare cu Asociaţia Slow Food Turda, organizează o nouă ediţie a „Târgului meşteşugarilor, manufacturierilor şi artizanilor populari”, în perioada 14 – 17 februarie 2013, locaţia fiind zona pietonală din centrul oraşului.
Ediţia specială a târgului din această lună aduce suveniruri, ceramică, miniaturi de lemn, flori, apicultură şi bucate tradiţionale. Participă producători locali, manufacturieri, artizani populari din diverse domenii de activitate, ideea municipalităţii turdene fiind aceea de a crea un cadru favorabil în vederea promovării meşteşugarilor din zonă, precum şi conservarea tradiţiilor locale.
Ca o noutate va fi prezent pentru prima dată un producător care aduce în atenţia consumatorilor, produse tradiţionale de carmangerie, cârnaţi de casă etc.
"Este practic prima ediţie din acest an, avem noutăţi de sezon. Pe lângă partea de produse tradiţionale, miere, panificaţie, uleiuri presate la rece, acum avem un nou productor care aduce cârnaţi, sortimente cu multe mirodenii, aproximativ 18 sortimente...consumatorii trebuie să se obişnuiască cu aceste arome dar sunt convinsă că vor fi pe placul lor. Partea de artizanat, ceramică, multe flori. Noi cei de la Slow Food Turda avem produsele specifice, fundaţia Doriana şi Centrul de Zi aparţinând de Serviciul de Asistenţă Socială al Primăriei Turda expun obiecte realizate manual..." declară Marta Pozsonyi, preşedintele Asociaţiei Slow Food Turda.
Pentru luna următoare, primăvara va fi marcată într-un mod special de organizatorii acestui eveniment punând la cale surprize plăcute pentru turdeni.
În aceste zile municipalitatea turdeană în colaborare cu Asociaţia Slow Food Turda, organizează o nouă ediţie a „Târgului meşteşugarilor, manufacturierilor şi artizanilor populari”, în perioada 14 – 17 februarie 2013, locaţia fiind z