Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa au depistat la intrarea în localitatea Ilişova o femeie, care transporta cantitatea de 55 de kilograme de peşte din speciile somn, şalău şi caras fără a deţine documente legale .
„În ziua de 14.02.2013, ora 17.00, în cadrul unei acţiuni de combatere a braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa au oprit pentru control la intrarea în localitatea Ilişova un autoturism Opel, despre al cărui conducător auto aveau date că se ocupă cu activităţi de comercializare a peştelui fără a poseda autorizaţiile legale”, a declarat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.
La controlul autoturismului aparţinând lui F. Denisa, în vârstă de 24 ani, din municipiul Târgu Jiu, poliţiştii de frontieră au depistat în portbagajul acesteia cantitatea de 55 de kilograme de peşte din speciile somn, şalău şi caras transportat în condiţii improprii şi pentru care aceasta nu poseda documente de transport şi provenienţă a mărfii.
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că F. Denisa a cumpărat cantitatea de 55 de kilograme de peşte din localitatea Moldova Veche cu scopul de a o transporta şi revinde pe raza municipiului Tîrgu Jiu.
Având în vedere că activitatea de comercializare ilegală a peştelui ori deţinerea sau transportul în vederea comercializării fără documente legale constituie infracţiune, poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui F. Denisa lucrare penală.
Cantitatea de 55 kg de peşte a fost confiscată şi predată unei societăţi comerciale autorizate. Dacă va fi găsit vinovată, F Denisa riscă o sancţiune penală cu amendă cuprinsă între 5000 şi 10.000 de lei.