Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat retragerea, iar lumea creştină este în şoc. Mă rog, lumea creştină conştientă, căreia îi pasă şi care nu este atât de obtuză încât să meargă cu diferenţele dintre rituri până la a ridica din umeri. Cred că, şi dacă am fi vorbit de retragerea oricărui reprezentant principal al oricărei alte credinţe, am fi avut de ce să reflectăm. Măcar puţin. Dar fiecare înţelege şi face ceea ce poate.
Da, la Vatican, va începe perioada numită “Sede Vacante”. Aş zice că perioada asta a început demult în întreaga lume, în toate domeniile şi priveşte fiinţa umană în general.
Ne plângem de fiecare dată că vremurile pe care le trăim sunt din ce în ce mai rele, mai primitive, într-o epocă a avansării tehnologice fără precedent, mai înstrăinate de orice parte sensibilă, mai vulgare, mai inumane decât oricare altele. Cred că lumea, de la peştera şi coviltirul în care trăia până la zgârie-norii şi sateliţii lansaţi în spaţiu, este eminamente la fel. Nimic nu se schimbă, pentru că, pe această lume, schimbarea este doar un concept de la care a pornit orice formă de manipulare. Nu ne schimbăm. Putem însă evolua şi asta ar fi de preferat. Dar evoluţia asta nu prea este pomenită sau, atunci când vorbim de ea, tindem să devenim, de prea multe ori, ironici. Adevărul e că într-un fel sună “schimbare” în reclame, în campaniile electorale, la vot şi altfel sună evoluţie, nu?
Pentru aceasta, în epoca noastră pe cât de înaintată, pe atât de înapoiată, există un mare “sede vacante”. Omenirea, prea îmbătrânită, devenită incapabilă să-şi mai gestioneze existenţa, s-a retras. Locul ei a fost luat de nişte miliarde de roboţi care se cred stăpânii universului. Pentru toate, deţin câte un aparat la care se conectează, căci ce este în jurul lor chiar nu are importanţă.
Din faţa monitoarelor la care stăm în fiecare zi, secundă de secundă, nu m-ar mir
