Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoare deschisă a taximetriștilor trimisă lui Oprescu: Mulți taximetriști din Ilfov sunt bucureșteni. Nu mai știți ce ați aprobat

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 februarie 2013 ·

Asociaţia Profesională a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere îi cere edilului-șef al Capitalei, Sorin Oprescu, să colaboreze și să comunice cu taximetriștii pentru eliminarea mafiei din taximetrie. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Taximetriștii i-au mulțumit primarului general că a luat, „în sfârșit, atitudine față de mafia taximetriei” și că ascultă ceea ce Asociația cere de 2-3 ani și până în prezent.

„Vă multumim sincer atât dumneavoastră cât si Parlamentului pentru faptul că cel puțin aparent suntem de aceeași parte a baricadei respectiv pentru anularea sau retragerea actualului proiect de modificare al legii taximetriei de pe ordinea de zi. Ne pare rău însă ca trebuie să vă reamintim că principala cauză a stării de fapt este limitarea numerică a autorizațiilor taxi, limitare pe care se pare ca nu ați combatut-o și față de care nici nu luați atitudine. Daca erați informat corect de către subalternii dvs., ați fi observat că transportatorii autorizați din Județul Ilfov sunt într-un număr destul de mare bucureșteni. Acești bucureșteni au ales să-și facă propriile firme și propriile P.F.A-uri în Ilfov, în loc să ÎNCHIRIEZE autorizații taxi „ de București” de la Mafia ce le ține în sertare, sau care le vinde la prețuri începând de la 5000 euro bucata”, precizează taximetriștii în scrisoarea deschisă trimisă primarului general.

Aceștia i-au mai scris primarului că a greșit și numărul de autorizații. „Ne pare rău să vă reamintim că în București trebuiau, conform legi, să fie doar aproximativ 7.600 de autorizații taxi, (4/1000 de locuitori), dar în realitate sunt în total 10.280 de autorizații taxi, aspect la care nu ați făcut referire în conferința de presă. Așadar, Bucureștiul a depășit cu circa 3.000 de autorizații cifra de 4/1000, ultima majorare în acest sens fiind făcută chiar de Dvs., majorare ce a fost atacată ulterior în instanță tocmai de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, după discuția de la Vilnius cu Nicușor Dan: „Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României”

HotNews acum 6 ore
Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au avut luni o întrevedere bilaterală în marja summitului „București9” organizat la Vilnius. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre eforturile diplomatice pentru pace și consolidarea sancțiunilor, iar Dan a c

Dominic Fritz și-a anunțat colegii că va candida pentru șefia USR: „Nu voi fi un președinte mereu convenabil” / El propune ca USR să devină un partid de centru

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al USR și primarul Timișoarei Dominic Fritz și-a anunțat luni seara, pe grupurile interne ale partidului, candidatura la șefia formațiunii politice. Într-un mesaj care se întinde pe aproape două pagini, obținut de HotNews, el

Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari de la Fujitsu

HotNews acum 11 ore
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că în perioada 2007-2008, când era prim-ministru, a primit de la compania Fujitsu Siemens Computer

Marius Tucă Show începe marți, 3 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Donald Tusk va cere un vot de încredere în Seimul polonez. Decizie luată după înfrângerea suferită de candidatul coaliției la prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunţat luni că va cere în curând votul de încredere în parlament pentru guvernul său de coaliţie după victoria candidatului naţionalist Karol Nawrocki la alegerile prezidenţiale de duminică, relatează AFP şi Reu

Novak Djokovici a obţinut victoria cu numărul 100 la Roland Garros / S-a calificat în sferturi la Openul Franţei pentru a 19-a oară

G4Media acum 8 ore
Sârbul Novak Djokovici, cap de serie 6, a reuşit, luni, victoria cu numărul 100 la Roland Garros, după ce a trecut de britanicul Cameron Norrie, locul 81 mondial, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă

Când vor fi virate alocațiile, indemnizațiile și pensiile în luna iunie? Calendarul plății drepturilor sociale

Mediafax acum 10 ore
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile din subordine sau în coordonare au luat măsuri pentru ca plățile către beneficiari să fie făcute fără sincope și în această lună în care este minivacanța de Rusalii. „

Trump este pregătit să se întâlnească cu Zelenski și Putin, dacă aceștia vin la masa negocierilor

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump rămâne „pregătit” să se întâlnească în Turcia cu omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, a declarat luni purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP. Președintele Trump „a

Nicușor Dan: „Un termen realist pentru formarea Guvernului este de două săptămâni”. Ce a spus președintele despre desemnarea premierului

Adevarul acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat luni de la Vilnius că un termen realist pentru formarea noului Guvern este de două săptămâni. El a subliniat că desemnarea unui premier va avea loc doar în momentul în care va exista o susținere parlamentară solid

VIDEO Activiştii Greenpeace au furat statuia de ceară a lui Emmanuel Macron din Muzeul Grévin şi au depus-o în faţa Ambasadei Rusiei

HotNews acum 9 ore
Statuia de ceară a lui Emmanuel Macron a fost furată luni, în cursul dimineţii, de la Muzeul Grévin din Paris, de către activişti Greenpeace care au depus-o apoi în faţa Ambasadei Rusiei, în semn de protest faţă de legăturile economice ale Franţei c

Vremea

București
acum

19°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
vin.

18°/28°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/30°
mie.

19°/23°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/28°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/30°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

17°/29°