Consiliul Naţional al Audiovizualului intenţionează să oblige emisiunile tabloid să-şi atenţioneze telespectatorii că în cazul show-rilor de tipul celor cu Ioana Tufaru este vorba de o ficţiune.
Reprezentanţii Consiliului au discutat, la începutul şedinţei de joi, despre posibilele formule de text pe care emisiunile ar trebui să-l afişeze, de trei ori în timpul emisiei, atunci când este vorba despre filmări care au la bază un scenariu, informează paginademedia.ro.
CNA nu a ajuns la un consens asupra formulării exacte, însă au existat mai multe propuneri:
- Scenariu bazat pe ficţiune
- Scenariu după fapte reale
- Acest program este o ficţiune
- Acest program este o ficţiune, bazată pe fapte reale.
După ce textul deciziei va fi formulat, va fi supus dezbaterii publice, pe site-ul CNA, timp de 30 de zile. Până când decizia va fi adoptată, CNA intenţionează să trimită televiziunilor o recomandare.
Această decizie a fost luată după analizarea emisiunii Acces Direct din 4 februarie, în care a fost discutată igiena Ioanei Tufaru. Antena 1 a recunoscut că emisiunile cu Ioana Tufaru au fost regizate. Consiliul Naţional al Audiovizualului intenţionează să oblige emisiunile tabloid să-şi atenţioneze telespectatorii că în cazul show-rilor de tipul celor cu Ioana Tufaru este vorba de o ficţiune.