Către mijlocul secolului al X-lea, o dată cu progresele sedentarizării, cu uzarea elementelor războinice din ca­drul confederaţiei tribale din Câmpia Pano­nică şi cu diminuarea constantă a profiturilor rezultate de pe urma incursiunilor de jaf, avândul expediţiilor ma­ghiare către Europa Centrală încep să scadă în intensitate. Victoria zdrobitoare a lui Otto cel Mare la Lechfeld, în apro­piere de Augsburg, în anul 955 împo­triva hoar­delor maghiare, marchează începutul procesului de sedentarizare a societăţii maghiare, proces care se va încheia spre sfârşitul secolului al X-lea prin consolidarea autorităţii regale în detrimentul elementelor tribale şi, evident, prin adop­tarea creştinismului. Primele refe­rinţe legate de zona Şimandului le găsim în anul 953, când un „Gylas” din Ungaria se creştinează la Constantinopole şi îl aduce de acolo pe Hierotheos, care va fi instalat ca episcop al „Tourkiei” (Ungariei). Reşedinţa acestuia este la confluenţa Mureşului cu Tisa, loc unde s-a descoperit o impresionantă concentrare de monede de aur emise în timpul domniei împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul. Mai exact, în jurul localităţii Gyula de astăzi, unde s-au des­coperit biserici care ar putea data din secolul al X-lea: Fövényes, Cenad, Kis-Zombor. Intrând în legătură cu Bizanţul şi adoptând creştinismul într-un moment în care celelalte triburi ungare rămăse­seră încă păgâne, instalând în localitatea sa de reşedinţă un scaun episcopal ce îşi propunea să-şi extindă autoritatea sa spirituală asupra întregii Ungarii, acest conducător tribal din regiunea Mureşului inferior dădea curs unor aspiraţii politice care se aflau în contradicţie cu cele ale urmaşilor lui Arpád.

Cel de-al doilea moment istoric cu referire la zona Şimandului este perioada ducatului lui Ahtum din preajma anului 1000, când se confirmă existenţa unei mănăstiri de rit grec, avâ