Marți a fost “Ziua Jafar Panahi”. În timpul proiecției lui Parde, noul și misteriosul film al cineastului iranian arestat în propria țară și împiedicat prin lege să facă film în următorii 20 de ani, în fața hotelului Hyat a fost organizat un minuscul protest. Cîțiva fani au stat ore în șir în frig cu pancarde cu poza lui Panahi pe care scria: “I ought to be here.” Parde/Closed Curtain, ajuns la Berlinală în mod discret – fără hard disk-uri ascunse în torturi de data asta – n-a reușit însă să ridice prea mult temperatura festivalului. Cronici călduțe, consemnări respectuoase și dezamăgite.

Pentru că e pe jumătate film și pe jumătate this-is-not-a-film, iar prima jumătate e atît de seducătoare încît revenirea lui Panahi la starea din This Is Not a Film în a doua, din nou cu el în rol principal vorbind despre imposibilitatea de a face film, îi silește pe spectatori să părăsească ficțiunea în care se angajaseră cu totul. Care e următoarea: un scriitor bîntuit de paranoia ajunge la reședința de vacanță a unui amic (acela, vom afla, e Panahi), se baricadează înăuntru și scoate dintr-o geantă de voiaj un cățel. Trage perdelele și căptușește geamurile cu pînză neagră. Într-un episod comic, hollywoodian, aflăm – prin intermediul cățelului care se instalează pe o canapea și dă drumul la televizor – că în Iran au fost interziși cîinii pentru că “murdăresc statul islamic”.

Scriitorul (intepretat de scenaristul lui The Circle Kamboziya Partovi) închide televizorul și scoate intempestiv bateriile din telecomandă. Intimitatea dintre cei doi izolați de lume, chimia lor e atît de captivantă! Însă doi tineri se furișează în casă. Melika și Reza pretind că sînt frați și că au fugit după o razie la o petrecere de pe plajă. Reza pleacă, dar o lasă pe Melika în vilă în grija scriitorului. Melika are porniri sinucigașe dar prezența ei ambiguă poate să însemn