Strigand mereu "ar putea veni lupii" sau "ar putea arde casa", politicienii decredibilizati n-au facut decat sa obisnuiasca lumea cu ideea animalelor salbatice si cu focul care palpaie la usi.
Doi consilieri prezidentiali, Sebastian Lazaroiu si Cristian Diaconescu, au lansat in duet informatia ca, la nivelul Presedintiei, se analizeaza tot mai serios scenariul „proiectul euro-atlantic al Romaniei, in pericol", in conditiile in care anumite „grupuri de interese fac presiuni in acest sens". Fara indoiala, cei doi consilieri au aruncat buzduganul inaintea sosirii principalului purtator de mesaj, Traian Basescu, presedintele fiind invitat, ce coincidenta!, la o doar o zi dupa ce semnalul de alarma a fost tras, in acelasi studio TV. In esenta, mesajul nu aduce nimic nou. Registrul autopericlitarii nationale a fost folosit anul trecut pana si-a pierdut relevanta. Strigand mereu „ar putea veni lupii" sau „ar putea arde casa", politicienii decredibilizati n-au facut decat sa obisnuiasca lumea cu ideea animalelor salbatice si cu focul care palpaie la usi. Pana acum, lupii si-au infipt coltii in cativa oameni din justitie, unii piloni ai statului de drept, unele figuri care le erau antipatice, dar putini s-au speriat. Noutatea mesajului de la Cotroceni este ca renunta, pentru prima oara, la conditionalul optativ. Fiind un mesaj prea grav si serios, doar prin simpla lui enuntare fiind creator de realitate politica, e de presupus ca nu a fost lansat intamplator, insa survine intr-un moment complicat. Epuizarea anti-basismului mai are de asteptat, presedintele a ramas la fel de antipatizat ca in toamna, iar o campanie de constientizare publica demarata de el risca sa aiba efectul contrar, cu ajutorul neprecupetit al antenelor si majoritatii parlamentare. Pe de alta parte, rapiditatea si consistenta cu care se degradeaza perceptia asupra predictibilitatii statului roman impu