* în ultima vreme, numărul cerşetorilor este tot mai mare, iar amenzile aplicate de autorităţi nu au niciun efect
"Cerşetoria este un fenomen în plină expansiune, în municipiul Brăila. Pe fondul crizei economice, tot mai multe pesoane apelează la mila publicului, observându-se şi o creştere a numărului de minori care cerşesc, fie pentru că sunt trimişi pe stradă de propriii părinţii, fie pentru că părinţii sunt plecaţi în străinătate, lăsându-i în grija bunicilor sau a altor rude". Declaraţia îi aparţine lui Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila, şi a fost făcută cu prilejul bilanţului de activitate pentru anul 2012 al acestei instituţii.
Potrivit lui Jipa, agenţii Poliţiei Locale surprind săptămânal cel puţin 20 de cerşetori pe domeniul public. Aceştia sunt luaţi în evidenţele Poliţiei Locale şi Poliţiei Municipale şi li se aplică amenzi în valoare de 50 - 100 lei. Cei mai mulţi dintre ei n-au, însă, niciun gând să achite amenzile şi continuă să cerşească. Faptul că amenzile îi impresionează prea puţin pe cerşetori se observă şi din prezenţa acestora constantă pe străzi. Astfel, la fel ca şi pe parcursul anului trecut, Poliţia Locală continuă să ia la "secţie" câte 20 - 30 de cerşetori, amendându-i pe cei care sunt vizibil apţi de muncă. În intervalul 5 - 12 februarie, au fost găsite apelând la mila publicului 23 de persoane, dintre care trei au fost amendate cu câte 200 lei, iar restul au primit sancţiuni de câte 100 lei. Printre cerşetori se aflau şi mulţi copii, care nu pot fi sancţionaţi. Poliţia Locală a amendat, în schimb, doi părinţi care îşi trimiteau minorii la cerşit. Astfel, M.E, domiciliată pe Str. Arcului, a fost sancţionată cu 200 lei, pentru că nu a supravegheat-o pe minora Maria C., în vârstă de 10 ani, care a fost surprinsă apelând la mila publicului în zona intersecţiei Străzii 1 Decembrie 1918 cu Bulevardul Doro