De la suprafață, Metrorex pare un angrenaj perfect uns. Zilnic, 600.000 de oameni intră în măruntaiele monstrului, bagă cartela, scot cartela, se zgîiesc la țîțele din Click! sau ascultă Radio Zu la căști, trei stații, după care ies de sub pămînt într-un loc diferit de pe glob. Metroul vine la timp, vagoanele opresc în dreptul aceleiași crăpături de pe peron și singurele lucruri care perturba vreodată monotonia sub-pămînteană sînt sinucigașii sezonieri sau grevele spontane. Ce ți se poate întîmpla la metrou? E singura chestie sigură din țara asta, care se mișcă cînd toate celelalte lucruri stau. Săptămîna trecută am aflat că Metrorex n-are absolut nici un amestec în toată povestea asta și singurul lucru care împiedică o potențială catastrofă e providența.

Miercuri seară. Visînd la patul de acasă și fără să bănuiască nimic, oamenii au început să simtă că lucrurile se precipită în momentul în care nu mai aveau loc pe peronul de la Piața Unirii și toate garniturile au început să o ia spre Preciziei. Apoi, cu doar 25 de minute întîrziere, a venit metroul. “Ăsta merge la Dristor? Dacă se întîmpla ceva, ne ziceau! Nu se poate să nu ne zică!” Doldora cu sardine și scrîșnind din toți rărunchii, metroul merge doar pînă la Timpuri Noi. La Timpuri Noi se anunță că merge pînă la Mihai Bravu, unde un catralion de oameni debarcă într-o stație proiectată să susțină maximum trei călători deodată. “Ce se întîmplă? De ce nu ne zice nimeni ce se întîmplă?” “Pentru a continua călătoria, luați trenul de la peronul celălalt.” Busculadă. Nu sînt decît două ieșiri, ambele blocate. O femeie îmbrăcată în pungi împinge în stînga și în dreapta. O băbuță se ferește de marginea peronului ca să nu fie împinsă pe șine, cu tot cu nepoțel. O corporatistă gîfîie la telefon: “Da, nu știu ce s-a întîmplat, am niște nervi, nu scrie nimic pe net?”. Cocoțat în mijlocul scărilor, un ochelarist s