După aproape doi ani de la ultimul nostru interviu, am regăsit o Gianina mai matură, mai potolită, cumva nostalgică, dar la fel de energică şi optimistă.
- Te-am văzut pe TVR 2, într-o emisiune de excepţie, dedicată aniversării lui Florin Piersic, care a împlinit 77 de ani. Ţinuta emisiunii amintea de marele stil al televiziunii române de pe vremea lui Vornicu şi Bocăneţ. Cine s-a aflat în spatele proiectului?
- N-am ştiut că s-a reluat. De fapt, e o înregistrare mai veche, difuzată pe TVR1. Toată munca la emisiunea aniversară "De ce îl iubim pe Florin" s-a vrut o declaraţie de dragoste-surpriză, o îmbrăţişare afectuoasă, o întâlnire neprogramată cu admiratoarele sale de pe scenă, din televiziune, dar şi de pe canapea, scaun, fotoliu, taburet, te miri ce alte locuri năstruşnice, unde se fixează, imediat ce apare el, "privitoarele", adică telespectatoarele lui. Se întâmpla acum doi ani, cu ocazia zilei sale de naştere. A fost o bucurie să complotăm noi, cei din echipă, să schiţăm emisiunea, dirijaţi de Titus Munteanu, Carmen Movileanu, Liana Săndulescu şi apoi să-l aşteptăm pe Florin, să-l convingem, să-i pândim reacţiile, să ascultăm ce propuneri are şi ce temeri. Şi, bineînţeles, să-i ascultăm poveştile, bancurile şi istoriile, fără de care nu te lasă să pleci. Oricum, toate sunt învelite în bună dispoziţie când e vorba de Florin Piersic. Şi aş adăuga... şi de Titus Munteanu. Între ei există o relaţie profesională extraordinară, dar şi o prietenie veche, ale căror nuanţe te străduieşti să le prinzi, în timp ce ei se înţeleg din priviri.
Cei trei oameni de televiziune au semnat producţia şi regia, iar textele parodiilor, în mare parte, au fost scrise de Dan Teodorescu şi Dan Mihăescu. Însă şi Florin a venit cu propunerile sale, piese înregistrate anterior, scenete pe care dorea să le pună în scenă şi remake-uri ale unor sch