Rubrica „Dragoste modernă“ este realizată cu ajutorul invitatelor „Weekend Adevărul“. În fiecare săptămână, vei găsi aici câte o reprezentantă a sexului frumos care a acceptat să aştearnă cu sinceritate, sub semnătură, o experienţă personală, autentică, de iubire contemporană. Ai putea descoperi în aceste pagini chiar povestea ta, cât ar fi ea de năstruşnică.

Eu eram o fată de 23 de ani care era despărţită de şase luni de primul şi ultimul prieten. El era un bărbat de 31 de ani care tocmai fusese părăsit de soţie. Eu eram în momentul vieţii mele când nu credeam că voi mai întâlni dragostea, ştiţi voi care, aia mistuitoare, cu fluturaşi în stomac şi toate prostiile astea. El era în momentul vieţii lui când credea că pierduse totul şi nu se mai simţea în stare s-o ia de la capăt.

Ne-am cunoscut printr-o colegă de facultate (aş putea să-i zic prietenă, dar mă reţine ceva. A, poate faptul că s-a dovedit orice numai prietenă nu – dar asta e o altă poveste). El era fratele ei de care auzisem într-o zi de vară, la mare, că a păţit o mare nenorocire. Nenorocirea era că soţia îl părăsise după nouă ani de căsnicie. Primul gând al meu a fost că asta e, viaţa e grea, pe mine mă doare-n cot.

Cu căciula de astrahan m-am luptat foarte mult

Prin septembrie ne-am văzut prima oară. Veneam cu „prietena mea“ la ea acasă, să bem ceva, să ne simţim bine. Atunci mi s-a schimbat viaţa, fără să o ştiu. Pe muteşte, fără niciun sentiment premonitor, fără să ştiu că destinul meu e un bărbat mai mare decât mine cu o căsnicie ratată la activ.

Am devenit prieteni buni. Ne petreceam tot timpul împreună: eu, el, sora lui şi încă o prietenă. Dormeam unii pe la alţii, petreceam nopţi albe jucând cărţi, bând bere şi glumind de tot şi de toate. Uneori ne împărtăşeam tristeţi, regrete, melancolii. De departe, el suferea cel mai mult. Era încă şocat de ceea ce i se întâmplase