Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falub: „După o săptămână grea, ne interesează mai mult aspectul tactic la Debrecen”

Publicat in Liga2, vineri 15 februarie 2013 ·

După victoriile cu UTA II şi Şiriana Şiria, "Bătrâna Doamnă" întâlneşte un adversar de un cu totul alt calibru. Arădenii ştiu că se deplasează la Debrecen pentru un amical cu prima formaţie a maghiarilor, ce ocupă locul în trei în prima ligă a ţării vecine. Meciul va începe mâine, la ora 15, pe unul dintre terenurile unei baze sportive din oraşul maghiar, accesul spectatorilor fiind restricţionat.

Fiindcă situaţia managerială a clubului nu s-a îmbunătăţit efectiv nici după vizita de vineri a lui Adrian Marţian şi a partenerului său de afaceri, nimeni altul decât internaţionalul Adi Mutu, stafful tehnic al UTA-ei are ingrata misiune să-şi conecteze elevii la miza unei partide dificile. Mai mult, Adrian Falub se teme că unii fotbalişti ar putea refuza să facă deplasarea în Ungaria: "Se gândesc şi ei la familiile lor, nu ştiu câtă dispoziţie au pentru fotbal. Şi aşa s-au pregătit exemplar în această săptămână, nu au făcut atmosferă, doar că aşteptau şi ei să se întâmple ceva concret pe acest final de săptămână. Aşa că nu ştim exact pe cine vom conta, cum vor sta din punct vedere psihic, sperăm să ieşim bine din acest meci. Adică, să nu ne accidentăm, iar din punctul meu de vedere m-ar interesa mai mult aspectul tactic".

Tehnicianul din echipei din Calea Aurel Vlaicu doreşte să-l vadă la lucru şi pe Jonathan Matijas, portarul francez sosit de joi seara la Arad. "Ar fi bine să primim o părere de specialist în ceea ce-l priveşte, dar, deocamdată nu avem antrenor cu portarii la echipă. Să nu se înţeleagă greşit, nu sunt supărat pe Dan Ţapoş. Dimpotrivă, îl apreciez pentru că are personalitate şi vrea să fie plătit pentru munca sa. Cert este că în cazul în care lucrurile se vor rezolva la club o să avem nevoie de un antrenor cu portarii. Dacă Ţapoş nu mai vrea să revină, trebuie să găsim pe altcineva", a recunoscut Falub, care ar putea apela la F

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 7 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 6 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 5 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Video Cel puţin trei morţi, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o mașină în Florida

Adevarul acum 8 ore
Trei persoane au murit vineri în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni de tip Cessna 310R în apropierea aeroportului de la Boca Raton, în Florida, la scurt timp după ce a decolat de pe acest aeroport.

Estonia a confiscat un petrolier rusesc în Marea Baltică. Ambarcațiunea face parte din flota fantomă a Moscovei

Adevarul acum 8 ore
Autoritățile estoniene au reținut și urcat la bordul unei nave aflate în Marea Baltică, care aparține flotei-fantomă a Rusiei, a anunțat vineri, 11 aprilie, ministrul estonian al economiei și infrastructurii, Kristen Michal.

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 12 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

Wizz Air a inaugurat o nouă rută din Cluj-Napoca către Castellón, Spania. Compania aeriană are 55% cotă de piaţă pe aeroportul clujean

News.ro acum 11 ore
Compania aeriană Wizz Air a inaugurat vineri o nouă rută din Cluj-Napoca către Castellón, Spania, Biletele pornesc de la 99 lei, preţ pentru un singur segment de zbor, incluzând taxele administrative şi alte taxe neopţionale. La nivel naţional, comp

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 6 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse. Ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul. Vom avea noi grijă ca niciun minister să nu iasă din calcule

News.ro acum 13 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse, el arătând că ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul şi vor avea noi grijă ca niciun minister

Vremea

București
acum

sâm.

4°/12°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

0°/9°
dum.

4°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

2°/13°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/12°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

sâm.

4°/16°
dum.

4°/19°
lun.

11°/19°
mar.

11°/13°