Ei nu cedează niciodată… Într-o atitudine dispreţuitoare, după ce au declanşat un scandal, l-au adus în spaţiul public şi l-au inflamat, inclusiv prin contribuţia unor oficiali ai ungurimii, tot ei sunt cei ce vor să aibă ultimul cuvânt. Că e vorba de vreo ironie ieftină sau o mostră de indiferență crasă față de mizeria pe care au produs-o, întotdeauna „funcţionează” în aceleași două registre.
Fie apelând la un zâmbet sarcastic şi vorbindu-ne pe un ton superior, sfidător, fie afişând o mutră tâmpă şi prefăcându-se, când nu mai fac față argumentelor, că nu mai pricep nimic pe românește. În oricare dintre cele două „configuraţii”, fiecare cu propria-i identitate iredentist-şovină, ei vor să fie ultimii la fileu. Şi chiar dacă pare că au mai ratat o dată, în realitate, fie şi numai prin aducerea unei noi teme revizioniste în spaţiul public, şi obişnuirea majorităţii cu noua presiune, tot ei sunt cei ieşiţi în avantaj. Cel puțin la nivelul strategiei paşilor mărunţi…
Astfel, dacă după declanşarea unui nou scandal cu iz iredentist, se simt puşi la zid de dovezile noastre, se repliază sub o mască tâmpă, se fac că nu mai pricep înşiruirea de argumente şi plenesc o replică de iredentist handicapat (scuzaţi pleonasmul!): „Şi care-i problema?”. În schimb, dacă au reuşit să împingă lucrurile dincolo de această etapă, dar simt că autorităţile majorităţii sunt gata-gata să sancţioneze penal faptele, atunci se repliază printr-o aparentă închidere a subiectului: „Mulţumim că ne-aţi făcut publicitate gratuită!”. O falsă cedare care maschează de fapt mulţumirea că au mai „strecurat” un subiect pe sub nasul majorităţii. În fapt, o nouă „sămânţă sădită”.
Aşa au procedat, de exemplu, în momentul în care ne-au „mulţumit” (pe acelaşi ton ironic-superior) că, întrând în acest joc, le-am servit de fapt pe tavă propriile interese, ducând în spaţiul public su