Maeştrii croitori şi pantofari de la Gammarelli, un atelier de confecţii din centrul Romei, care se ocupă oficial de ţinutele suveranilor pontifi, au realizat deja mai multe rânduri de haine, de diferite mărimi, pentru viitorul papă de la Vatican, care îl va înlocui pe Benedict al XVI-lea.
Turiştii care se îndreaptă spre Pantheon, unul dintre străvechile temple ale Romei, aruncă şi câte o privire discretă în micul magazin de pe strada Santa Chiara, de la numărul 34, potrivit Reuters. Mai curioşi sunt însă localnicii, care ştiu că acolo sunt croite hainele viitorului suveran pontif.
Tradiţia spune că, înaintea învestirii unui nou papă, este obligatoriu să fie confecţionate trei rânduri de haine, de diferite mărimi, astfel încât, indiferent de cine va fi desemnat, acesta să aibă la dispoziţie şi o ţinută pentru ceremonie.
Astfel, "acum există haine care să se potrivească atât impunătorului arhiepiscop de New York, Timothy Dolan, cât şi scundului cardinal Luis Antonio Tagle din Filipine", mai scrie Reuters.
De îndată ce va ieşi fum alb de pe coşul Capelei Sixtine, semn că a fost ales un nou papă, călugării de la Vatican vor face pregătiri de ultim moment, care vor viza inclusiv îmbrăcarea celui ales cu hainele papale, pentru ca acesta să poată fi prezentat cum se cuvine mulţimii.
În atelier se găsesc mai multe fotografii ale foştilor "clienţi", iar personalul a fost temeinic instruit să nu ofere niciun fel de informaţie presei. Reticenţa poate veni însă şi din faptul că actualul papă demisionar a fost un "revoluţionar" şi în ceea ce priveşte garderoba, Benedict al XVI-lea aflându-se nu o dată în atenţia presei pentru modul considerat "flamboaiant" de a se îmbrăca.
Benedict al XVI-lea se îmbrcăca de la Prada
Publicaţia „Wall Street Journal“ a făcut referiri la faptul că Benedict al XVI-lea s-ar