Steagul secuiesc a fost arborat, vineri, pe Parlamentul Ungariei, ca "simbol al solidaritatii nationale", informeaza agentia de stiri MTI citata de Mediafax. Intr-un comunicat dat presei vineri, Ministerul roman al Afacerilor Externe isi manifesta regretul fata de faptul ca "autoritatile ungare continua gesturile simbolice de natura sa provoace opinia publica romaneasca".
Presedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a initiat ceremonia de arborare a drapelului cu ocazia sesiunii plenare a deputatilor de etnie maghiara din Bazinul Carpatic.
Vicepremierul Zsolt Semjen a declarat ca folosirea simbolurilor etnice ale oricarei comunitati constituie un drept fundamental al omului, multumind tuturor oraselor ungare care au arborat steagul secuiesc.
Referindu-se la recenta disputa dintre Ungaria si Romania privind arborarea drapelului secuiesc, Semjen a subliniat ca Budapesta "nu a dorit amplificarea tensiunilor cu Romania".
MAE precizeaza ca "aceasta conduita contravine celor convenite in cadrul discutiilor recente dintre cei doi ministri ai afacerilor externe ai Romaniei si respectiv, Ungariei. De altfel, intr-o scrisoare transmisa in cursul zilei de azi, 15 februarie 2013, ministrului afacerilor externe roman, de catre omologul sau ungar, Janos Martonyi, acesta a reconfirmat faptul ca 'implicarea comuna a celor doi ministri a avut un efect linistitor in privinta tensiunilor create.'".
Potrivit comunicatului de presa, Guvernul Romaniei va continua, in acest context, sa actioneze cu aceeasi consecventa pe linia promovarii Parteneriatului Strategic bilateral si asteapta ca si partea ungara sa actioneze in acelasi spirit.
Totodata, Guvernul Romaniei va aplica, in continuare, cu strictete, legislatia nationala pe intreg teritoriul Romaniei, inclusiv in ceea ce priveste utilizarea publica a insemnelor, mai inf