Bucureştii transmit Chişinăului să rezolve rapid neînţelegerile. Ministrul Afacerilor Externe de la Bucureşti a vorbit joi seara cu reprezentanţii forţelor politice din Republica Moldova. De asemenea, ambasadorul Reniţă fost miercuri la MAE.
„Urmăresc îndeaproape evoluţiile în curs de la Chişinău. Personal, îmi exprim speranţa şi aşteptările Guvernului României, pe care de altfel le-am transmis şi direct, în cadrul unor convorbiri telefonice pe care le-am avut astăzi cu Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti, cu vicepremierul şi ministrul afacerilor externe Iurie Leancă, precum şi cu alţi lideri politici din Republica Moldova, că formaţiunile componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană vor reuşi să soluţioneze rapid aspectele aflate în discuţie, astfel încât Alianţa să se poată concentra, în continuare, pe temele prioritare ale guvernării. Acestea ţin, fără îndoială, aşa cum au declarat în repetate rânduri liderii politici de la Chişinău, de integrarea europeană a Republicii Moldova”, a declarat Titus Corlăţean, într-un comunicat public al MAE.
“Ceea ce ni se par esenţiale în acest moment sunt stabilitatea şi predictibilitatea, care sunt elemente de bază pentru continuarea, cu succes, a parcursului european al Republicii Moldova. Acestea au făcut, de altfel, posibile progresele înregistrate, în ce priveşte integrarea europeană a Republicii Moldova, ca urmare a eforturilor consecvente şi curajoase ale AIE. Consider că Alianţa are responsabilitatea, faţă de cetăţenii Republicii Moldova, să continue acest traseu pozitiv. Sper că în dezbaterile în curs la Chişinău vor fi avute în vedere, cu prioritate, interesul avansării reformelor democratice, statului de drept şi progresului pe linia apropierii de Europa, precum şi aşteptările existente la nivelul cetăţenilor Republicii Moldova. România va continua, pe aceste premise, să susţină ferm par