Au trecut opt luni de la eşecul usturător în alegerile locale şi alte trei de la dezastrul alegerilor parlamentare, iar PDL nu dă nici acum semne că s-ar fi trezit la realitate.
Eroziunea cotei partidului, după două cicluri de putere şi după confruntarea cu recesiunea e, pe undeva, explicabilă. Însă non-combatul pe mai multe fronturi electorale şi apatia de după instalarea Guvernului Ponta sunt strigătoare la cer. Dacă USL poate fi blamată pentru derapajele instituţionale de după preluarea puterii, în vara anului trecut, la fel de vinovat este, în ecuaţia echilibrului democratic, şi PDL, pentru incapacitatea sau dezinteresul cu care a abordat rolul său de principal partid de opoziţie. Căci, reducţionist, absenţa opoziţiei - forţată sau liber consimţită, ca în cazul democrat-liberalilor - nu e altceva decât cea mai scurtă cale spre abuzul de putere, spre dictatură!
Din iunie 2012 încoace, guvernarea USL a dat de nenumărate ori dovadă de inconsecvenţă şi incompetenţă, a trecut din scandal în scandal şi a schimbat o întreagă garnitură ministerială, a reluat, fără nicio remuşcare, teme precum gazele de şist, pentru care depusese moţiunea fatală Guvernului Ungureanu. În tot acest timp, conducerea PDL, în frunte cu Vasile Blaga, a mimat opoziţia. În loc să atace frontal USL-ul, a ales calea unui plan catastrofal de uniune a dreptei, schimbându-şi identitatea într-un ARD efemer şi lipsit de substanţă, care a buimăcit total electoratul rămas fidel şi a sfârşit prin a face un scor net sub cel de la locale, în loc să-şi îmbunătăţească procentele, pe fondul guvernării oponenţilor politici!
Complet paralizat pe scena publică, complet paralizat în interior: aceasta este imaginea pe care o lasă azi PDL. Un partid în depresie, captiv unor compulsivităţi păguboase şi dependent de personaje care şi-au dovedit deja limitele politice şi i
