Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci vasluieni au dat în judecată Direcţia Sanitar Veterinară, după ce s-au îmbolnăvit de trichineloză: „Specialiştii incompetenţi!“

Publicat in Adevarul, vineri 15 februarie 2013 ·

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui a fost acţionată în instanţă de 5 persoane, membre ale aceleiaşi familii, după ce toate au ajuns la spital îmbolnăvite de trichineloză .

Scandalul a început în prima lună din acest an, atunci când primul membru al familiei a ajuns la spital, deşi fusese luată o probă de laborator care dăduse rezultat negativ. La scurt timp, şi ceilalţi patru membri ai familiei au ajuns la spital, printre care şi un copil de doar 2 ani, fiind bolnave de trichineloză.

„Noi am mâncat fără nicio grijă din carnea de porc, tocmai datorită rezultatului. Când am ajuns la spital şi am aflat că avem trichineloză, am cerut efectuarea unei alte probe din carnea pe care încă o aveam în frigider şi, culmea, rezultatul a ieşit pozitiv. Deci, carnea era infestată! Nu pot decât să constatăm că specialiştii de la Direcţiei sunt nişte incompetenţi“, s-a plâns Alexandru Şooş (foto), unul din cei bcare s-au îmbolnăvit.

Încurcate-s căile Domnului

De cealaltă parte, conducerea DSVSA Vaslui nici nu confirmă, dar nici nu infirmă cele spuse de cele 5 persoane. Directorul instituţiei consideră că acestea au dat în judecată cam degeaba Direcţia, deoarece nu pot dovedi că probele duse la cea de-a doua probă sunt din acelaşi porc din care au mâncat prima dată cu toţii.

„Noi am demarat propria anchetă în acest caz şi am constatat că lucrurile sunt foarte încurcate. Noi nu am strâns dovezi care să ne dovedească că cea de-a doua probă dusă la laboratorul care a confirmat prezenţa trichinella spiralis sunt aceleaşi cu cele duse la primul laborator. În plus, pentru niciuna din probe nu s-a prezentat crotalul animalului, care lămurea mult mai bine lucrurile în acest caz“, a precizat Traian Petcu, directorul DSVSA Vaslui.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 52 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°