La sediul Centrului Militar Judeţean Satu Mare s-au desfăşurat, ieri, activităţi specifice prilejuite de aniversarea a 45 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii. Alături de personalul centrului militar s-au aflat în aceste momente festive prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, comandantul Centrului Militar Zonal Cluj, colonelul Dorel Costraş, comandanţii şi şefii instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării naţionale din municipiul Satu Mare, comandanţi ai instituţiilor militare din zona de responsabilitate a centrului militar şi din proximitatea judeţului Satu Mare, foşti comandanţi ai centrului militar, colaboratori şi apropiaţi.
În cadrul manifestărilor, comandantul Centrului Militar Judeţean Satu Mare, colonelul Daniel-Constantin Chiminiţ, a prezentat istoricul instituţiei, principalele activităţi şi atribuţiunile specifice acesteia, alocuţiune susţinută de prezentări care au ilustrat cele mai importante momente din trecutul unităţii. De asemenea, au mai susţinut alocuţiuni domnul prefect şi reprezentanţii administraţiei publice locale. Activităţile au continuat cu vizitarea spaţiilor, prezentarea bazei tehnice din dotarea unităţii, întâlniri ale personalului cu foştii comandanţi.
Ciprian Bâtea
La sediul Centrului Militar Judeţean Satu Mare s-au desfăşurat, ieri, activităţi specifice prilejuite de aniversarea a 45 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii. Alături de personalul centrului militar s-au aflat în aceste momente festive prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, comandantul Centrului Militar Zonal Cluj, colonelul Dorel Costraş, comandanţii şi şefii instituţiilor c