Scandalul a repus pe tapet problema gropii de prestigiu în care s-au scufundat românii la nivel european.

De câteva zile, opinia publică europeană se teme că românii au băgat carnea calului troian în pastele franţuzeşti. De când a izbucnit scandalul, presa internaţională acordă o mare atenţie cailor din România, studiindu-le nutriţia, educaţia şi igiena. S-a scris, de pildă, că, date fiind interdicţiile de circulaţie pe drumurile naţionale, caii românilor nu mai umblă pe picioarele lor, ci tranşaţi în lăzi frigorifice. Alţii şi-au reamintit de pâlcurile de cai sălbăticiţi din pădurea Letea sau din Delta Dunării, hingheriţi de sătenii înfometaţi sau puşi pe afaceri cu abatoarele din zonă.

Deşi s-a dovedit că, până să ajungă în pachetul cu lasagna, caii au fost alergaţi prin toată Europa, până la pierderea identităţii naţionale, de un olandez acum în închisoare, scandalul a repus pe tapet problema gropii de prestigiu în care s-au scufundat românii la nivel european. Întreaga escrocherie s-a construit pornindu-se de la premisa că mulţi consideră că românii ar fi maeştri în călcatul cu copita-n lasagna. Intermediarii au cumpărat carnea de la abatoarele româneşti (descrise de presa europeană în culori sumbre, drept primitive şi dubioase, cu alte cuvinte, un loc unde e posibil orice scenariu horror) şi apoi au tot plimbat-o prin Europa s-o frăgezească, până i s-au scuturat toate etichetele şi a devenit de nerecunoscut. Apoi i-au făcut acte false şi au vândut-o cu un preţ de câteva ori mai mare. Un joc piramidal întemeiat pe foamea generală de câştig, o schemă Ponzi în care românii, cred unii, sunt experţi ca în orice problemă care implică foamea.

Scandalul cailor la pachet tinde să schimbe strategiile comerciale europene. Comisia Europeană a decis să îngrădească libera circulaţie a cărnii pe continent, cerându-le producătorilor să facă