Regizor, actor, scenarist, producător
Mereu cu o atitudine dezinvoltă şi rebelă, fără inhibiţii şi fără să aştepte ca viaţa să se aştearnă statornic sub el aflându-l aşezat comod în umbra lăsată de impetuosul (actoriceşte vorbind) său tată, Florin Piersic Jr. îşi vede de treabă jalonându-şi traseul profesional cu “isprăvi culturale” de care, cu siguranţă, şi Seniorul este mândru. Astfel, în aşteptarea premierei cinematografice naţionale, ce va avea loc pe data de 1 martie, a celui de-al treilea lung-metraj scris şi regizat de el – Killing Time “Juniorul” anunţă publicului premierea spectacolului “Tom şi Jerry” de Rick Cleveland, la Teatrul Metropolis. Spectacolul, a cărui traducere, dar şi regie sunt semnate de Florin Piersic Jr., va fi prezentat azi, 15 februarie, cu menţiunea că însuşi regizorul va fi pe scenă, jucând într-un rol principal. Legătura între cele două apropiate şi aşteptate premiere constă în faptul că ambele se înscriu în gama comediei negre, pigmentată cu dialoguri savuroase. “În piesa lui Rick Cleveland miza nu e o bucată de caşcaval sau o farfurie cu lapte. Tom şi Jerry sunt oameni care omoară oameni. Singura asemănare cu desenele animate stă în situaţiile comice. Tom şi Jerry e o comedie extrem de neagră, la care o să râzi cu lacrimi. De crocodil”, afirmă regizorul. Pentru premiera de mâine a piesei “Tom şi Jerry”, pentru apropiata premieră naţională a peliculei “Killing Time”, cât şi pentru faptul că îl prind de minune comediile negre, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe regizorul şi actorul Florin Piersic Jr.
Regizor, actor, scenarist, producător
Mereu cu o atitudine dezinvoltă şi rebelă, fără inhibiţii şi fără să aştepte ca viaţa să se aştearnă statornic sub el aflându-l aşezat comod în umbra lăsată de impetuosul (actoriceşte vorbind) său tată, Florin Piersic Jr. îşi vede de treabă jalonându-şi traseul profesional cu