Miercuri, 13 februarie, liderii politici au ieşit la rampă. De la Filat am aflat că ambarcaţiunea Alianţei are un balast care o poate scufunda, lăsându-ne pe noi să-l ghicim, să-i spunem pe nume. Lupu a vorbit de două ori, înainte şi după Filat, l-a blamat pe premier, dar nu l-a apărat pe Plahotniuc.
Preşedintele Parlamentului doar îi atacă pe cei care îl atacă pe Plahotniuc, şi, la fel ca Filat, nu-i rosteşte numele. „Păpuşarul” nu a vorbit nici de această dată, complăcându-se în misterul pe care îl ţese în jurul său, deşi ar fi fost util să ne spună ce crede despre gravele acuzaţii ce i se aduc. Poate e timpul să nu se rezume la replici (cum a făcut-o a doua zi, pe 14 februarie), să nu se mai ascundă în spatele avocaţilor săi politici. Ghimpu a fost mai reţinut. Omul lasă o impresie mai bună când se stăpâneşte.
Asumându-şi un act de curaj, nu e limpede totuşi pe ce a mizat premierul rupând acordul de coaliţie, dar rămânând la guvernare. Crede că PD şi PL vor arunca „balastul” peste bord, pentru ca ambarcaţiunea să-şi îndrepte carena? Asta se va întâmpla doar dacă Plahotniuc va avea o criză de conştiinţă şi va spune: „dragi colegi, îmi pare rău pentru ce am făcut, mă retrag, vă doresc succes!”. Va reuşi dl Timofti să dezamorseze conflictul? Nu cred. Preşedintele nu are decât sfaturi părinteşti la dispoziţie, pe care liderii coaliţiei le pot asculta sau ignora.
Unii observatori au taxat discursul lui Filat ca fiind prea lung şi incoerent, poate pentru că a fost rodul unei răbufniri, al unui orgoliu rănit. Înţelegem această revoltă personală, luăm act de regretele premierului, atunci când spune că de dragul interesului naţional a trebuit să consimtă, în interiorul Alianţei, la anumite aranjamente ce contravin Constituţiei (le-a acceptat şi iată unde am ajuns!). Dar mă întreb dacă Vlad Filat şi-a gândit temeinic mutările ulterioare. Ce se întâmplă, de
