Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Câmpina a câştigat procesul prin care cere, de peste un deceniu, 202 lucrări ale lui Grigorescu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Juriştii Primăriei Câmpina au încercat timp de 11 ani să intre în posesia a 202 schiţe în creion, peniţă şi laviu care i-au aparţinut lui Nicolae Grigorescu. Lucrările au fost vândute municipalităţii, în 1939, de către fiul pictorului

Lucrările sunt în depozitele Muzeului Naţional de Artă, după ce au fost luate în custodie de această instituţie în 1950.

În 2002, Primăria Câmpina a dat în judecată atât Ministerul Culturii cât şi muzeul, iar toate instanţele, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au dat câştig de cauză administraţiei locale cu obligaţia de a restitui lucrările.

În 11 ani, procesul a trecut prin fond, apel şi recurs, precum şi prin calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, iar juriştii din Câmpina au obţinut inclusiv un titlu executoriu.

Punerea în aplicare a acestuia a fost constestată de Ministerul Culturii şi Muzeul de Artă, iar procesul a parcurs din nou toate etapele procesuale şi a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa din 12 februarie, Înalta Curte a respins cererea de suspendare a executării silite, înaintată de Muzeul Naţional de Artă şi a dat câştig de cauză, încă o dată, Câmpinei, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă.

Realizate în creion, peniţă şi laviu (tehnică de a colora monocrom prin tente cu tuş diluat), schiţele au un regim special. Nu pot fi expuse decât pentru o perioadă scurtă de timp, şi doar prin rotaţie, pentru că lumina le poate degrada.

În eventualitatea în care lucrările se vor întoarce la Câmpina, accesibilitatea publicului la aceste schiţe ar putea fi extrem de rară. Cum Muzeul „Nicolae Grigorescu“ nu este în proprietatea municipalităţii, ci a Consiliului Judeţean, şansa ca schiţele să fie expuse în casa memorială este destul de redusă.

Schiţele, vândute în 1939 cu 600.000 de lei de singurul moştenitor al lui Grigorescu au fost evalua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°