Unele personalităţi istorice au fost transformate, de-a lungul anilor, în adevăraţi eroi. Manualele şcolare îi prezintă ca pe nişte personaje positive, înţelepte, fără defecte, când de fapt există izvoare istorice care le creionează şi părţile negative.
De multe ori, istoricii nu se pun de acord în legătură cu anumite detalii. Spre exemplu, mulţi susţin că istoria prezentată în manuale este uşor cosmetizată şi îi transformă pe anumiţi oameni politici în adevăraţi eroi, îndepărtând faptele de realitate.
CUZA, FEMEILE ŞI JOCURILE DE NOROC
Imaginea primului domnitor român a fost idealizată de majoritatea istoricilor de-a lungul anilor. Manualele de istorie l-au prezentat drept un personaj bun, drept, înţelept, dar i-au ascuns adevăratul caracter.
Alexandru Ioan Cuza este, de departe, cel mai popular personaj istoric în România, potrivit unui sondaj de opinie realizat la începutul anilor 2000 de către Universitatea din Bucureşti. Zeci de generaţii de elevi au învăţat la şcoală despre reformele domnitorului, despre modernizarea statului român, simţul politic sau forţarea plecării în exil a lui Cuza din cauza deciziilor sale radicale.
Decisiv la clădirea unei imagini atât de bune este celebra poveste cu „ocaua lui Cuza“. Domnitorul reprezintă şi astăzi un simbol al luptei contra hoţiei şi corupţiei.
Istoricii români apreciază la unison că domnia lui Cuza (1859-1866) a fost una dintre cele mai spectaculoase şi mai eficiente din istoria României. A iniţiat şi implementat în ritm accelerat importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţământului (1864), reforma justiţiei (1864) ş.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării.
Faţa „umană“ a domnitorului a fost, însă, ţinută ascunsă prin politica educaţională impusă de regi
