Un taximetrist în vârstă de aproximativ 50 de ani, dat dispărut de Poliţia Sibiu, a fost găsit mort, sâmbătă dimineaţă, în maşina sa, la limita dintre judeţele Sibiu şi Braşov.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, poliţiştii din Sibiu au fost sesizaţi, vineri, despre dispariţia unui taximetrist. "Urmare a acestei sesizări, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu a declanşat procedurile prevăzute de lege pentru astfel de situaţii şi a transmis datele de identificare ale persoanei dispărute şi a autoturismului tuturor inspectoratelor de poliţie din ţară", se arată în comunicat.
În urma activităţiilor de verificare desfăşurate în acest caz de către politiştii de la IPJ Braşov, la limita dintre judeţele Braşov şi Sibiu a fost găsit autoturismul taximetristului dat dispărut.
În autoturism se afla taximetristul, care era mort, potrivit Mediafax.
"În cauză s-au declanşat activităţi investigative şi de cercetare, în echipe formate din poliţişti de la IPJ Sibiu şi IPJ Braşov, sub conducerea directă a procurorilor din cadrul Parchetelor Tribunalelor Sibiu şi Brasov. Rezultatul anchetei va fi comunicat ulterior pentru informarea corectă a opiniei publice", se mai arată în comunicatul Poliţiei Braşov.
(D.B.) vezi comentariile