ACCENT

Nu cred că trebuie să-i porti pică celui bogat, celui care cîstigă. Se pare că asta vine si din vocatie. Înseamnă să fii un om cu simt practic, cu simtul afacerilor, cu adaptabilitate la concret. Firile prea poetice, cei care se uită după fluturi, nu intră, cred eu, aici. Dacă ai vocatia asta, o ai, dacă nu, nu. Bineînteles, dacă bogatul nu fură, nu dă cu laba. Dacă în tot ce face e pe lege. Că, dacă fură, se numeste pur si simplu hot. Dar să cîstigi, să te îmbogătesti cinstit, îmi pare normal. Confuzia, reactia de consternare, chiar invidia altora, vin, în aceste cazuri, mai ales dintr-un sentiment de frustrare, dintr-o inertie morală, inoculată multi ani de vechile reguli comuniste. Adică de ce ăla să se lăfăie în parale, să aibă de toate si eu abia să împusc francul?! Nu zic că întrebarea n-ar fi, cumva, justificată. Numai că ea se punea asa de transant, se justifica politic si social, mai ales prin vremurile lui Ceausescu et comp. Cu avantajele si dezavantajele ei. Dar am făcut, s-ar zice, o revolutie, nu? Si am schimbat aceste legi, care, cum vedeti, nu se mai practică. Acum e, s-ar putea zice, ca la proba de 100 de metri. Se trage, deci, o linie si, la start, stau în genunchi cîtiva atleti de viteză, toti asteptînd, înfrigurati, împuscătura starterului. Si împuscătura vine. Toti tîsnesc ca din puscă, se zbat pe micul traseu, dar, vedem bine, cîstigă numai unul. Rezultă că el e cel mai bun, asa că el a luat medalia de aur si cununa de lauri. Mai contează, dar putin, încă vreo doi care iau argintul si bronzul. Cîstigătorii sînt, cum s-a dovedit, cei care aleargă cel mai iute; ceilalti se pierd în multime, în masa cenusie a alergătorilor fără vocatie de cîstigător. Asa se aleg si cine e bogatul, si cine e săracul! Ati înteles: asta e legea capitalistă. Cu asta, cu altele de acest fel, le-am înlocuit pe celelalte, pe cele comuniste. D